Pe cine consideră bulgarii responsabil de eşecul aderării lor la Schengen
alte articole
Preşedintele bulgar Rosen Plevneliev a găsit un vinovat pentru a explica eşecul aderării ţării sale la spaţiul Schengen. Şeful statului vecin a citat viitorul raport privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV), când a afirmat că România este vinovată de problemele pe care le are şi Bulgaria la aderare.
Consiliul UE pentru Justiţie şi Afaceri Interne a amânat luarea unei decizii referitoare la aderarea celor două ţări la spaţiul de circulaţie liberă în cadrul Uniunii Europene (UE).
"Pot să afirm în mod ferm că problema nu este a Bulgăriei. Abordarea în etape este acceptabilă atât pentru noi, cât şi pentru România, dar se pare că trebuie să aşteptăm până când România îşi face treaba", a declarat Rosen Plevneliev, citat de site-ul Novinite.com.