PDL: 24 de candidaţi au fost respinşi de pe liste. Care este motivul

Monica Luiza Macovei, conferinţă de presă la sediul PDL
Monica Luiza Macovei, conferinţă de presă la sediul PDL (Epoch Times România)
Cristina Boiangiu
22.10.2012

De pe listele de candidaţi ai Alianţei România Dreaptă au fost îndepărtate 24 de persoane, în urma deciziei Biroul Permanent Naţional al Partidului Democrat Liberal. Hotărârea a fost luată după ce Comisia de etică a ARD, condusă de Monica Macovei, a stabilit că acei candidaţi nu au ce căuta pe liste pentru că nu respectă principiile de etică ale PDL.

"La nivelul de mediocritate, la nivelul de isterie care caracterizează România, este absolut necesar ca fiecare partid responsabil să îşi facă analiza candidaţilor. O face PDL-ul de ani buni, a greşit şi în trecut de câteva ori, să sperăm că acum va greşi mai puţin. În România, candidaturile nu mai trebuie să fie un circ sau apanajul, să zicem, unor oameni care cred că România poate ajunge orice. Au fost 24 de persoane luate în calcul în diverse colegii. Din patru sute şi ceva de candidaţi cred că trebuie felicitate organizaţiile teritoriale pentru că totuşi şi-au filtrat oamenii care trebuie să fie mandataţi pentru un nou ciclu parlamentar. A rămas, dacă nu mă înşel, ca vreo opt contestaţii să fie judecate faţă în faţă cu persoanele respective. Organizaţiile respective trebuie să vină, începând de astăzi după-amiază şi continuând în următoarele două zile, să susţină punctele de vedere împreună cu candidaţii respectivi. Nu cred că trebuie să fie nicio supărare pentru absolut nimeni. Eu cred că totuşi au câştigat un punct important pentru că au ţinut cont şi nu a fost cazul să ne solicite foarte mult atenţia", a afirmat prim-vicepreşedintele PDL, Dorin Florea.

Democrat-liberalii nu au făcut deocamdată publice numele celor 24 care au fost excluşi de pe liste. "O să-i aflaţi în scurt timp, pentru că sunt în dezbatere şi o să fie un comunicat din partea fiecărei formaţiuni care şi-a retras. Pot să vă spun că de la Bucureşti până la ultimul judeţ al patriei toate organizaţiile au trecut prin acest filtru. Nu mă puneţi să vă dau nume. (...) Sunt lucruri în analiză, sunt contestaţii care pot să treacă sau să nu treacă. (...) În orice caz, oamenii asupra cărora au planat suspiciuni grave sau sunt incompatibilităţi certe e clar că nu vor mai fi", a mai precizat prim-vicepreşedintele PDL.

Pe de altă parte, la PSD, candidaţii au fost stabiliţi de comun acord cu preşedintele partidului Victor Ponta care a spus că nu are nevoie de o comisie de etică, aşa cum există la PDL, pentru ca el îşi cunoaşte bine oamenii din partid.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor