PCRM solicită demisia Guvernului şi a preşedintelui Parlamentului din R.Moldova
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova a semnat un comunicat în care solicită demisiile necondiţionate ale premierului, preşedintelui Parlamentului şi a întregului Guvern.
Comuniştii cer liderilor Alianţei acordarea de garanţii solide că alegerile parlamentare anticipate se vor desfăşura în conformitate cu legea, nu mai târziu decât în vara acestui an.
În acelaşi comunicat, PCRM cere stabilirea transparentă a datei alegerilor anticipate, punerea sub controlul societăţii civile a Comisiei Electorale Centrale şi a CCA, acordarea unor garanţii privind desfăşurarea liberă a alegerilor, evitarea posibilităţii de cumpărare a alegătorilor, încetarea persecuţiilor împotriva instituţiilor mass-media de opoziţie.
Lideriii PCRM au declarat luni, imediat după iniţierea procedurii de demitere a Guvernului, demarată de deputatul neafiliat Mihai Godea, că fracţiunea comunistă va vota pentru demiterea lui Vlad Filat, dacă acesta nu va pleca de bunăvoie.