Patru persoane care l-au şantajat pe preşedintele Universităţii Bioterra, prinse în flagrant

După ce l-au şantajat pe preşedintele Universităţii Bioterra, Ion Nicolae, căruia i-au cerut 150.000 de euro pentru a nu face publice informaţii despre acesta considerate compromiţătoare, patru persoane au fost prinse în flagrant duminică în Capitală.
(photos.com)
Liviu Şerbănescu
01.10.2012

După ce l-au şantajat pe preşedintele Universităţii Bioterra, Ion Nicolae, căruia i-au cerut 150.000 de euro pentru a nu face publice informaţii despre acesta considerate compromiţătoare, patru persoane au fost prinse în flagrant duminică în Capitală.

Astfel, unul dintre cei patru, care s-a recomandat drept Florin Paraschivescu, director al publicaţiei "Atac la persoană", l-a contactat sâmbătă pe şoferul lui Nicolae, căruia i-a spus că, dacă preşedintele universităţii nu le plăteşte 150.000 de euro, vor face publice informaţii compromiţătoare despre acesta.

Totodată, cei patru au cerut să primească duminică un avans "de încredere" de 5.000 de euro, urmând ca restul banilor să le fie daţi luni, după deschiderea băncilor.

Şoferul i-a spus lui Nicolae despre discuţia avută cu cei patru, apoi preşedintele universităţii s-a adresat poliţiştilor, spunându-le că este şantajat.

Ca urmare, poliţiştii au marcat duminică bancnotele care urmau să le fie date celor patru, după care Nicolae s-a întâlnit în Bucureşti cu şantajiştii şi le-a dat cei 5.000 de euro.

Imediat după primirea banilor, cei patru au fost reţinuţi de poliţişti şi duşi la secţiile 1 şi 2 pentru audieri.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor