Ecaterina Andronescu: Luni va începe controlul Ministerului Educaţiei la Universitatea Bioterra

Începând de lunea viitoare, Universitatea Bioterra din Capitală va fi supusă unor verificări ale Corpului de control al Ministerului Educaţiei, fiind vizat în special modul de "gestionare" a studenţilor, începând cu înmatricularea şi până la acordarea notelor, a precizat joi ministrul Educaţiei Ecaterina Andronescu.
Studenţi la intrarea unei facultăţi (Mihut Savu / The Epoch Times)
Liviu Şerbănescu
28.09.2012

Începând de lunea viitoare, Universitatea Bioterra din Capitală va fi supusă unor verificări ale Corpului de control al Ministerului Educaţiei, fiind vizat în special modul de "gestionare" a studenţilor, începând cu înmatricularea şi până la acordarea notelor, a precizat joi ministrul Educaţiei Ecaterina Andronescu.

Anunţat iniţial că va începe de joi, controlul a fost amânat întrucât sunt în desfăşurare anchetele organelor abilitate - în dosarul divulgării de subiecte la Universitatea Bioterra.

"Dacă vor exista derapaje, fără îndoială, vom lua măsuri", a mai spus ministrul, relevă Realitatea TV.

"Există şi acest risc, dar sunt multe alte măsuri până acolo", a spus Ecaterina Andronescu, fiind întrebată dacă, în urma verificărilor, există riscul ca universitatea să fie închisă.

Universitatea Bioterra este creditată cu un "grad limitat de încredere", iar dacă la o evaluare a Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS) se va constata că nu sunt îndeplinite standardele necesare, instituţia poate coborî la "neîncredere", după care poate urma lichidarea, a mai precizat ministrul.

Adrian Dulugeac, şef de lucrări la Universitatea Bioterra Bucureşti, a fost reţinut de procurori joi, fiind acuzat de folosire de informaţii care nu sunt destinate publicităţii, fals intelectual şi material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi instigare la fals intelectual şi material.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor