Patru medalii pentru România la Olimpiada Balcanică de Informatică pentru Juniori

Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS) a anunţat că elevii români au câştigat recent patru medalii - două de aur, una de argint şi una de bronz - la Olimpiada Balcanică de Informatică pentru Juniori.
Elevi de liceu în bănci.Examen BAC (Epoch Times România)
Liviu Şerbănescu
17.08.2012

Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS) a anunţat că elevii români au câştigat recent patru medalii - două de aur, una de argint şi una de bronz - la Olimpiada Balcanică de Informatică pentru Juniori.

Astfel, medaliile de aur au fost obţinute de Paul Andrei Gramatovici (elev în clasa a VIII-a la Colegiul Naţional de Informatică "Tudor Vianu" din Bucureşti) şi Costin Andrei Oncescu (clasa a VI-a/ Colegiul Naţional "Dinicu Golescu" din Câmpulung Muscel, judeţul Argeş).

Medalia de argint a fost câştigată de Vlad Andrei Tărniceru (clasa a VIII-a/Colegiul Naţional de Informatică din Piatra-Neamţ), iar cea de bronz - de către Casian Pătrăşcanu (clasa a VIII-a/ Şcoala cu clasele I-VIII nr. 56 "José Marţi" din Bucureşti).

Ajunsă la a şasea ediţie, Olimpiada Balcanică de Informatică de Juniori s-a desfăşurat în Macedonia, la Ohrid, între 9 şi 15 august şi la ea au participat peste 50 de concurenţi din 10 ţări.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor