Patricia Ţig, victorie muncită şi calificare în optimi la Seul
alte articole
Patricia Ţig (locul 124 WTA) s-a calificat în optimi la turneul Korea Open de la Seul, cu premii în valoare de 250.000 USD. Ea a reuşit să treacă de o jucătoare din Muntenegru - Danka Kovinic (117 WTA), scor 6-4, 3-6, 7-6(3), după trei ore de joc.
După lunga pauză cauzată de accidentări, Patricia a pornit mult mai determinată şi a ajuns anul acesta în finală la turneul de la Bucureşti, sferturi la Jurma, optimi la Hiroshima şi a câştigat titlul la turneul de a Karlsruhe.
La recentul turneu de la Seul, Patricia nu a vrut să cedeze în faţa lucky looserului de 24 de ani Danka Kovinic, astfel că după ce a câştigat un set, a fost dominată în setul secund, în decisiv s-a mers cap la cap, a făcut break în ghemul 8, dar nu a putut închide partida cu serviciul la 5-3. Soarta meciului s-a decis în tiebreak, unde Patricia a dominat din nou, valorificând a treia minge de meci.
După victoria obţinută, Patricia Ţig primeşte 30 de puncte WTA (plus 18 din calificări) şi un premiu financiar de 3.400 USD.
În turul următor, românca o va întâlni pe spaniola de 21 de ani Paula Badosa (88 WTA).