Pasagerii TAROM de la clasa economic vor beneficia de serviciile de la saloanele bussines

Avion al companiei Tarom. (wikipedia.org)
Epoch Times România
19.04.2012

Pasagerii TAROM de la clasa economic care călătoresc pe zborurile internaţionale pot beneficia din 19 aprilie de serviciile oferite in saloanele de business din cadrul aeroporturilor Bucureşti şi Cluj - Napoca, a anunţat joi transportatorul aerian.

"Compania oferă posibilitatea pasagerilor care deţin bilete în clasa economic să utilizeze saloanele business din cadrul Aeroportului Internaţional «Henri Coandă» Bucureşti şi Aeroportului Internaţional Cluj-Napoca. În salon, pasagerii vor beneficia de acces la telefon, fax, copiator, PC, imprimanta şi Internet wi-fi, publicaţii naţionale şi internaţionale, anunţuri audio şi monitoare cu situaţia zborurilor. De asemenea, în aşteptarea zborului, pasagerii vor avea la dispoziţie o gamă variată de produse de catering", se arată într-un comunicat al TAROM.

Pentru accesul pasagerilor din clasa economic se va percepe o taxă de 23 euro pentru salonul din Aeroportul „Henri Coandă” şi respectiv 15 euro pentru salonul din cadrul Aeroportului International Cluj – Napoca.

Pasagerii TAROM de la clasa economic pot achiziţiona acest serviciu de la una dintre agenţiile proprii TAROM, odată cu rezervarea biletelor de avion.

Ulterior, pasagerii vor solicita şi vor primi invitaţia pentru salon de la ghişeele de check-in TAROM din aeroport, în Bucureşti sau Cluj-Napoca, în funcţie de locaţia în care se află. În cazul în care se optează pentru acest produs în aeroport, clienţii se pot adresa direct la birourile de ticketing TAROM.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor