Partidul Democrat l-a înaintat pe Victor Zubcu la funcţia de viceministru al Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor
Partidul Democrat (PDM) l-a înaintat pe liderul organizaţiei de tineret a formaţiunii, Victor Zubcu, la funcţia de viceministru al Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor. Despre aceasta a declarat, sâmbătă, 28 iulie, în cadrul campingului anual al Organizaţiei de tineret a PDM - "Trofeul Democraţiei", prim-vicepreşedintele PDM, Vlad Plahotniuc.
Noutatea l-a luat prin surprindere pe Zubcu, scrie ”Infotag”. "Este neaşteptat. Au fost discuţii, însă, decizia finală a fost o surpriză", a spus Zubcu. El a presupus că înaintarea sa este "rezultatul muncii sale în cadrul organizaţiei de tineret în ultimii opt ani de zile".
Vlad Plahotniuc a remarcat că acest exemplu trebuie să fie un stimulent pentru alţi tineri. "Printr-o concurenţă sănătoasă, un simplu membru de partid poate fi înaintat la funcţii importante de stat", a spus prim-vicepreşedintele PDM, Vlad Plahotniuc.
El a anunţat că "tinerii din PDM dispun de multă libertate şi multe posibilităţi în comparaţie cu alte formaţiuni din Moldova". "Am promis să promovez tinerii în partid şi mă ţin de cuvânt. Tinerii trebuie să participe mai activ în procesul de luare a deciziilor la nivel naţional", a spus el, îndemnându-i pe tineri "să fie mai curajoşi şi să înainteze iniţiative dacă vor să obţină succes în politică şi nu numai".
Campingului anual al Organizaţiei de tineret a PDM - "Trofeul Democraţiei" a avut loc în localitatea Peresecina, raionul Orhei. La acţiune au participat peste o mie de tineri, membri şi adepţi ai PDM. Tinerilor li s-a alăturat prim-vicepreşedintele PDM, Vlad Plahotniuc, vicepreşedintele Adrian Candu, miniştrii democraţi - Monica Babuc, Pavel Filip şi deputatul Sergiu Sârbu. Primul Camping de vară s-a desfăşurat în 2012 la Saharna, atunci la eveniment au participat circa 500 de tineri.