Partidul Acţiune şi Solidaritate câştigă alegerile parlamentare anticipate. Va deţine majoritatea în legislativ

După 2001 este pentru prima dată în politica moldovenească când un singur partid are 63 mandate.
Maia Sandu, preşedintele R. Moldova (presedinte.md)
Tatiana Chiriac
12.07.2021

Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS) a câştigat alegerile parlamentare anticipate cu 52,37%, potrivit rezultatelor preliminare ale Comisiei Electorale Centrale după procesarea a peste 99% din procese verbale. Formaţiunea politică va avea 63 mandate din totalul de 101 ale viitorului legislativ moldovean.

Pe locul doi se situează Blocul electoral al comuniştilor şi socialiştilor cu 27,48%. În viitorul legislativ moldovean ar putea accede şi partidul lui Ilan Şor cu 5,80%.

Experţi de la Chişinău constată că după 2001 este pentru prima dată în politică moldovenească când un singur partid are 63 de mandate.

Mesajul Maiei Sandu

Dragi cetăţeni,

Vă mulţumesc celor care aţi mers astăzi la vot şi aţi pus umărul la întărirea democraţiei în Moldova. Democraţia noastră este încă tânără, cu multe probleme, dar exemplul celor care, în ţară sau în diasporă, au trecut peste toate obstacolele pentru a merge la vot este un motiv de a avea încredere că vom reuşi să construim o ţară liberă şi un stat care se îngrijeşte de cetăţenii săi.

La aceste alegeri s-a confirmat încă o dată că unele instituţii ale statului sunt departe de a răspunde aşteptărilor cetăţenilor. Unele instituţii care s-au ocupat de organizarea alegerilor sunt întoarse cu cheia politică, ignoră legile şi pun în pericol organizarea unor alegeri libere şi corecte. Dacă vrem să devenim o democraţie puternică, astfel de lucruri nu trebuie să se mai repete. Avem nevoie de instituţii puternice, care să respecte şi să asigure alegerea liberă a oamenilor.

Ca preşedinte, vă promit că, în următorii ani, voi face tot ce-mi stă în puteri pentru ca oamenii să poată să voteze mai uşor, fără presiuni şi fără corupţie electorală. Aceasta este o prioritate pentru viitorul Parlament şi sper să pot lucra alături de o majoritate formată din oameni oneşti pentru a face din ziua votului o sărbătoare a democraţiei pentru fiecare cetăţean.

Sper ca astăzi să fie finalul unei ere grele pentru Moldova, sper ca astăzi să fie sfârşitul domniei hoţilor asupra Moldovei. Provocările sunt mari, iar oamenii au nevoie de rezultate. Oamenii trebuie să simtă cât mai curând beneficiile unui Parlament curat şi ale unei guvernări care chiar se preocupă de problemele populaţiei.

Energia de astăzi de la vot trebuie folosită pentru a schimba Moldova şi pentru a o transforma într-o ţară din care nu doar că nu se mai pleacă, dar în care se şi revine. Ca preşedinte, vreau să lucrez alături de un guvern integru şi competent pentru a uni societatea şi a pune interesul cetăţenilor în centrul eforturilor de guvernare. Pentru că merită!

După ce se vor număra voturile şi se vor valida alegerile, vom putea discuta despre paşii constituţionali pentru formarea Guvernului.

Felicitări, Moldova!

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor