Parlamentul R.Moldova a aprobat castrarea chimică a pedofililor

Parlamentul Republicii Moldova a aprobat marţi, în ultimă lectură, un proiect de lege care prevede castrarea chimică a pedofililor, relatează UNIMEDIA.
(DANIEL MIHAILESCU / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
06.03.2012

Parlamentul Republicii Moldova a aprobat marţi, în ultimă lectură, un proiect de lege care prevede castrarea chimică a pedofililor, relatează UNIMEDIA.

Legea prevede modificarea Codului Penal, astfel ca pedofilii să fie castraţi chimic în mod obligatoriu, iar în cazul celor care comit alte infracţiuni grave ce atentează la libertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanei - castrarea chimică să fie aplicată după caz. În opinia autorului proiectului, o astfel de lege este necesară şi asta pentru că actualul Cod Penal prevede pedepse blânde pentru asemenea infracţiuni.

Deputatul Valeriu Munteanu afirmă că, potrivit datelor Procuraturii Generale, se constată o tendinţă de creştere de la un an la altul a numărului infracţiunilor sexuale cu implicarea minorilor, iar de cele mai multe ori, infractorii sunt condamnaţi la cel mult doi ani de privare de libertate. Atunci când sunt eliberaţi, mulţi din ei recidivează.

O altă sursă de îngrijorare este faptul că minorii din Republica Moldova au devenit o atracţie pentru pedofilii din străinătate,consideră deputatul PL.

Castrarea chimică urmează a fi efectuată în ultimele trei luni de detenţie, pentru a preveni eventualele erori judiciare.

Mai mulţi deputaţi, însă, au avut dubii faţă de eficienţa castrării chimice, spunând că aceasta are efect reversibil.

Totuşi, până la urmă, parlamentarii au decis că castrarea chimică este soluţia optimă, iar eficienţa acestei metode depinde de calitatea medicamentului administrat.

Castrarea chimică a pedofililor este aplicată în Germania, Polonia, Rusia, Canada, Suedia şi unele state din SUA.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor