Parlamentul a ratificat acordul de finanţare între RM şi UE
Parlamentul a ratificat Acordul de finanţare între conducerea RM şi UE, în baza Programului Pentru Sprijin a Acordurilor Curente şi Ulterioare între RM şi UE, şi Planul Naţional de Acţiuni, întocmit la Bruxelles, pe 14 iunie 2013. Astfel că, Uniunea Europeană acordă Republicii Moldova 30 de milioane de euro.
Nicolae Eşanu, Viceministrul Justiţiei, a comunicat că finanţarea în valoare de 30 mil. euro va fi îndreptată spre consolidarea potenţialului administrativ al instituţiilor de stat. Acordul a fost criticat de către opoziţia parlamentară, care a declarat că suma prevăzută în acord "va fi cheltuită degeaba". Comuniştii au propus ca luarea acestei decizii să fie amânată, însă deputaţii majorităţii parlamentare au votat pentru ratificare.
Banii vor fi cheltuiţi pentru a susţine Moldova în pregătirea, încheierea şi implementarea noilor relaţii contractuale cu UE. Este vorba de Acordul de Asociere, inclusiv Acordul de Liber Schimb, precum şi planul de acţiuni privind liberalizarea regimului de vize.
Precizăm că Acordul de Asociere RM-UE urmează să fie parafat luna viitoare, la Summitul de la Vilnius.