Parlament: Claudiu Săftoiu nu a putut fi validat ca preşedinte-director general al SRTV din lipsă de cvorum

Epoch Times România
26.06.2012

Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului nu l-a putut valida pe Claudiu Săftoiu în funcţia de preşedinte-director general al SRTV pentru că nu a fost cvorum.

Votul a fost secret cu bile, iar după numărarea voturilor s-a constatat că au fost prezenţi 207 parlamentari, două voturi au fost anulate, 198 de parlamentari au votat "pentru" şi şapte "contra".

Birourile permanente ale Parlamentului au constatat că nu este întrunit cvorumul de şedinţă de 227 de parlamentari pentru numirea preşedintelui-director general al SRTV.

Claudiu Săftoiu a fost ales marţi de noul Consiliu de Administraţie al SRTV în funcţia de preşedinte-director general al instituţiei cu 10 voturi pentru, două împotrivă şi o abţinere.

Pentru aceeaşi funcţie a mai candidat şi Valentin Nicolau.

Săftoiu a fost audiat şi a primit marţi aviz favorabil cu unanimitate de voturi din partea Comisiilor de cultură ale Parlamentului.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor