Parchetul ICCJ: Dobre şi Căbulea au semnat adresele întocmite de Manoloiu, pentru CCR
alte articole
Fostul ministru delegat pentru Administraţie, Victor Paul Dobre, şi secretarul de stat în MAI, chestorul principal de poliţie Ioan Nicolae Căbulea, au semnat adresele întocmite de şeful Evidenţa Populaţiei, Constantin Manoloiu, şi transmise Curţii Constituţionale (CCR), relevă Parchetul ICCJ.
Astfel, potrivit anchetatorilor, există indicii temeinice că fostul ministru delegat al Administraţiei, liberalul Victor Paul Dobre, ar fi comis infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată.
Întrucât, faptele pentru care Dobre este cercetat au fost comise în exerciţiul funcţiei de ministru delegat pentru Administraţie şi ca acesta deţine şi calitatea de deputat, potrivit art.109 alin.2 din Constituţie şi a art.12 din Legea 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, numai Camera Deputaţilor, Senatul şi preşedintele României au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor, susţin anchetatorii.
Din aceste considerente, joi, 9 august 2012, a fost disjunsă cauza cu privire la Victor Paul Dobre şi s-a înregistrat la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) - Secţia de urmărire penală şi criminalistică.
Cele două adrese întocmite de chestorul Constantin Manoloiu (şi trimise către CCR), director al Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date au fost înaintate Curţii prin adresele nr.74618/VPD şi nr.74619/VPD ale MAI, semnate de către ministrul delegat pentru Administraţie, Victor Paul Dobre, iar pentru ministrul Internelor de către chestorul principal de poliţie Ioan Nicolae Căbulea, secretar de stat, şef al Departamentului ordine şi siguranţă publică din cadrul Ministerul Administraţiei şi Internelor, arată procurorii PICCJ în referatul privind solicitarea adresată Parlamentului pentru avizul de începere a urmăririi penale.