Puterea.ro: Paranghelie cu 150 de invitaţi, organizată de o senatoare PSD - protejată a lui Bădălău

Deputata PSD de Giurgiu, Elena Dinu (Facebook - Elena Dinu)
D.B.
15.02.2021

Puterea.ro informează că deputata PSD de Giurgiu Elena Dinu, protejata baronului Niculae Bădălău, ar fi organizat o petrecere de pomină, sâmbăta seara, la un local de fiţe din judeţul Giurgiu, ignorând complet restricţiile impuse în această perioadă de pandemie.

Petrecerea l-a avut ca protagonist pe fiul social-democratei, care îşi serba „majoratul” împreună cu peste 150 de invitaţi, la complexul Bălănoaia de lângă Giurgiu.

Potrivit sursei citate, paranghelia a fost asezonată cu mâncăruri pe alese, băuturi la discreţie, ospătari la patru ace şi muzică de se auzea până la Ruse în Bulgaria. Manelele erau însoţite de dedicaţii pentru juniorul familiei Elena şi Daniel Augustin Dinu, dar şi pentru „cea mai tare deputată”, „taxa” pentru o dedicaţie fiind în jur de 2.000 de euro.

Refrenul la modă care s-a fredonat toată noaptea de către manelişti şi invitaţi a fost „Banii n-au valoare”! Rămâne de văzut dacă banii au sau nu valoare sau are valoare „cea mai tare deputată” şi pentru poliţiştii de la IJP Giurgiu care ar fi trebuit să se sesizeze la o asemenea petrecere cu peste 150 de invitaţi.

Articolul complet aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor