Pământul ar putea să se confrunte cu o mega-erupţie solară
Pământul are o şansă de aproximativ 12% să se confrunte cu o mega-erupţie solară, în următorul deceniu. Evenimentul ar putea provoca daune în valoare de miliarde de dolari, iar refacerea ar putea dura până la 10 ani, scrie hotnews.md.
Ultima furtună solară, numită Evenimentul Carrington, a avut loc acum 150 de ani şi a fost cea mai puternică din istorie, căci astfel de evenimente extreme sunt foarte rare.
Atunci, particulele încărcate electric, aruncate în urma erupţiei, au zburat în spaţiu cu o viteză de peste 6 milioane kilometri pe oră. Când au intrat în atmosfera Pământului, particulele au generat aurore boreale splendide, de o intensitate nemaivăzută de oamenii timpului. Acest eveniment a fost observat la data 1 septembrie 1859 de astronomul Richard Carrington.
Potrivit specialiştilor, în următorii ani ne-am putea confrunta cu un rival al Evenimentului Carrington, care se pare că va fi de 10 ori mai puternic. Într-o lume dependentă de tehnologie şi electricitate, o furtună de asemenea proporţii ar putea cauza adevărate catastrofe, ce ar putea determina perturbarea sistemelor de transporturi, comunicaţii, bancar, financiar. De asemenea, s-ar putea produce defecţiuni ale sistemelor de distribuţie a apei potabile şi ale celor de producere a medicamentelor.
Precizăm că soarele trece printr-un ciclu de 11 ani, în timpul căruia activitatea se intensifică şi apoi scade. În timpul maximului solar pe astru se pot observa multe pete solare şi erupţii magnetice enorme. Ocazional aceste erupţii magnetice aruncă jeturi foarte puternice şi trimit în spaţiu particule încărcate electric.