Pagube de sute de mii de euro la clădirea din sectorul 6, afectată de un incendiu
alte articole
Proprietarii clădirii de birouri din sectorul 6 - Virtuţii Office Building, care a ars săptămâna trecută, vor trebui să suporte paguba estimată la sute de mii de euro.
"Clădirea a fost asigurată, dar poliţa a expirat şi, din păcate, n-a mai fost reînnoită. Pagubele provocate de incendiu, pe care le estimez la câteva sute de mii de euro, le voi acoperi din propriul buzunar. La aceste pagube se adaugă şi pierderile din neîncasarea banilor proveniţi din chirii, în condiţiile în care reuşisem, de câteva luni, să închiriez întregul spaţiu disponibil al imobilului", a declarat Taha Al-Borayashi, proprietarul firmei care deţine imobilul, Instant Group SRL Bucureşti.
Imobilul de birouri cu şapte etaje a fost cuprins de un incendiu puternic, pe care pompierii l-au stins cu greu, iar locuitorii din zonă s-au temut să nu fie şi ei afectaţi.