OUG: Măsuri de protecţie pentru angajaţii disponibilizaţi
alte articole
Ordonanţa de urgenţă privind măsurile de protecţie socială care le vor fi acordate angajaţilor la companiile de stat restructurate a fost adoptată marţi de Guvern, a anunţat ministrul Economiei, Varujan Vosganian.
În baza acestei ordonanţe, primii angajaţi disponibilizaţi care ar primi plăţi compensatorii ar urma sa fie cei de la Oltchim.
Guvernul a anunţat la începutul lunii martie că va începe un program de concediere de angajaţi din 16 companii din sectorul energetic, în baza unor proiecte de restructurare şi reorganizare care vor fi aplicate în intervalul 2013-2018, iar salariaţii concediaţi urmează să beneficieze de plăţi compensatorii şi de venit lunar de completare.
Ministerul Economiei redactase atunci şi un proiect de ordonanţă care includea o listă cu companii care urmează să fie restructurate.
Premierul Victor Ponta i-a cerut ulterior ministrului Economiei, Varujan Vosganian, să retragă proiectul şi să clarifice acest subiect.
Ministrul Vosganian a afirmat apoi că organizaţiile sindicale importante consideră necesară prelungirea ordonanţei privind protecţia socială a persoanelor disponibilizate, însă doresc ca prevederile actului normativ să fie aplicate şi în cazul bugetarilor, nu doar în sectorul energetic.
Ca urmare, Ministerul Economiei a lansat ulterior o altă formă a ordonanţei privind protecţia socială, care nu mai include o listă a companiilor restructurate, ci stabileşte că societăţile care "pot" efectua concedieri colective, precum şi numărul de angajaţi "ce urmează să fie disponibilizaţi", vor fi decise de Guvern.