Organizaţiile PSD vor fi analizate în detaliu de săptămâna viitoare

Epoch Times România
14.06.2012

Organizaţiile PSD vor fi analizate în detaliu de săptămâna viitoare, a decis joi Comitetul Executiv Naţional al partidului, care a mandatat Biroul Permanent Naţional în acest sens.

"Comitetul Executiv Naţional a dat Biroului Permanent, care se va întâlni marţi, pentru că luni sunt plecat din ţară, mandatul de a analiza fiecare organizaţie în parte şi de a lua şi măsurile organizatorice acolo unde rezultatele nu au fost aşa cum ni le doream", a anunţat preşedintele PSD, Victor Ponta, la finalul CExN.

El a confirmat că au existat şi reproşuri. "Da, dar reproşurile le fac totdeauna numai în interior. Eu sunt liderul PSD. Când am nemulţumiri le spun lor, nu la presă", a afirmat preşedintele social-democraţilor.

Comitetul Executiv Naţional a decis, în şedinţă, desemnarea senatorului Petru Filip, care a venit de la PDL înaintea alegerilor locale, în funcţia de secretar executiv al Partidului Social Democrat. "Dl Petru Filip a fost mulţi ani primarul Oradei şi ne va sprijini alături de departamentul nostru de administraţie", a spus Victor Ponta.

Întrebat dacă va primi în PSD parlamentari "gen Sorina Plăcintă", Victor Ponta a spus: "De principiu nu".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor