Organizaţia Salvaţi Copiii: În România a crescut numărul cazurilor de malnutriţie

Epoch Times România
16.02.2012

Numărul cazurilor noi de malnutriţie a crescut foarte mult în ţara noastră, mai ales în mediul rural, un copil din trei suferind din cauza unei alimentaţii lipsite de elementele esenţiale dezvoltării normale a organismului precum peşte, carne, ouă, brânză, informează Organizaţia Salvaţi Copiii România.

Statisticile Ministerului Sănătăţii arată că în 2009 au fost 6.360 cazuri noi de malnutriţie proteino-calorică la copii cu vârste între 0 şi 2 ani, iar în primul trimestru din 2010 au fost 1.553 de cazuri.

La aceeaşi categorie de vârstă, în 2009, au rămas în evidenţă cu malnutriţie proteino-calorică 10.035 de copii, iar în trimestrul întâi din 2010 - 8.879 de copii.

Potrivit Organizaţiei Salvaţi Copiii, care citează un raport al Save the Children, ce prezintă şase paşi de combatere a crizei alimentare, malnutriţia face anual 2,6 milioane de victime în rândul copiilor.

"Lumea are suficientă hrană pentru toată lumea, dar milioane de copii se confruntă cu condamnarea pe viaţă la foame şi malnutriţie. Anual, 2,6 milioane de copii mor din cauza malnutriţiei, cifra reprezentând o treime din totalul deceselor infantile", menţionează organizaţia.

Reprezentanţii organizaţiei susţin că sunt necesare măsuri pentru a se preveni o agravare a crizei actuale şi a consecinţelor care afectează pe termen lung copiii.

Raportul recomandă modalităţi prin care guvernele, agenţiile multilaterale, mediul de afaceri şi persoanele fizice pot juca un rol în combaterea acestei probleme şi astfel pot ajuta ca fiecare copil să aibă o viaţă lipsită de foame.

Ţări care se confruntă cu rate ridicate de malnutriţie sunt India, Nigeria, Pakistan, Peru şi Bangladesh, potrivit unui sondaj citat de Salvaţi Copiii. Sondajul mai arată că aproape jumătate dintre familiile chestionate sunt nevoite să reducă din cheltuielile cu hrana, iar copiii trebuie să muncească pentru a-şi ajuta părinţii.

În timp, malnutriţia poate provoca anumite boli infecţioase, prin scăderea imunităţii, reactivarea unei tuberculoze, maladie răspândită la copiii care nu sunt bine hrăniţi. De asemenea, copiii malnutriţi au dezvoltare neurologică întârziată, tulburări de memorie, dar şi o slabă adaptabilitate la stres.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor