Opt români, arestaţi în Italia după o tentativă de jaf asupra unei fabrici de bijuterii. Au blocat drumurile şi au incendiat maşini

(Getty Images)
Redacţia
16.10.2026
(Getty Images)
Redacţia
16.10.2026

Opt cetăţeni români au fost arestaţi în Italia, fiind suspectaţi că au încercat să jefuiască o fabrică de bijuterii din localitatea Ponticino, provincia Arezzo, după o operaţiune minuţios organizată. Pentru a împiedica intervenţia forţelor de ordine, suspecţii au blocat drumurile de acces cu un copac doborât şi au incendiat mai multe vehicule furate.

Planul a eşuat însă, iar cei opt au fost interceptaţi de carabinieri în timp ce încercau să fugă pe autostradă, informează publicaţia italiană La Nazione.

Ţinta atacului a fost compania Fratelli Chini, din comuna Laterina Pergine Valdarno, una dintre firmele importante ale industriei italiene de bijuterii, fondată în 1952 de fraţii Chini.

Este a treia tentativă de jaf asupra companiei în ultimii şase ani. În 2020, infractorii au reuşit să sustragă bunuri de valoare, în timp ce atacul din aprilie anul trecut a eşuat.

Drumuri blocate şi vehicule incendiate pentru a întârzia intervenţia carabinierilor

Alarma s-a declanşat în jurul orei 4:00 dimineaţa, când agenţii de pază şi carabinierii au fost alertaţi cu privire la tentativa de pătrundere în incinta fabricii.

La sosirea pe Via Nazionale, echipele de intervenţie au descoperit că drumul fusese blocat cu un copac tăiat, iar două vehicule furate de la compania Itac, aflată în apropiere, fuseseră incendiate. Suspecţii dăduseră foc şi unor scânduri de lemn, pentru a îngreuna şi mai mult accesul forţelor de ordine.

Un al treilea vehicul, furat de la o companie specializată în distribuţia gazelor tehnice pentru uz industrial şi alimentar, fusese utilizat pentru a forţa poarta fabricii de bijuterii.

Întreaga operaţiune fusese concepută pentru a întârzia intervenţia autorităţilor şi a le permite atacatorilor să ajungă la seiful companiei. Planul a eşuat însă, iar bunurile de valoare au rămas în siguranţă.

Opt români, interceptaţi pe autostrada A1

Carabinierii din Arezzo şi San Giovanni Valdarno, sprijiniţi de Poliţia Rutieră din Battifolle şi de unitatea aeriană a carabinierilor din Pisa, au declanşat o operaţiune de urmărire a suspecţilor.

Cei opt au încercat să fugă pe autostrada A1, cunoscută şi sub numele de Autostrada del Sole (Autostrada Soarelui), dar au fost interceptaţi în zona ieşirii Valdarno.

Asupra lor au fost descoperite o parte dintre uneltele folosite în tentativa de jaf. Toţi cei opt suspecţi, de origine română, au fost arestaţi.

Anchetatorii verifică posibile legături cu alte jafuri

Parchetul din Arezzo, care coordonează ancheta, încearcă să stabilească dacă gruparea este implicată şi în alte jafuri sau tentative de furt comise împotriva companiilor din industria bijuteriilor.

Regiunea Arezzo, unul dintre principalele centre ale industriei italiene de prelucrare a metalelor preţioase, s-a confruntat în acest an cu o serie de atacuri asupra fabricilor de bijuterii.

În ianuarie, compania Ekisson din Arezzo a fost vizată de hoţi care au pătruns printr-o firmă învecinată, spărgând mai mulţi pereţi. În februarie, de la compania Arpa din Rigutino au fost furate semifabricate din aur în valoare de aproximativ 50.000 de euro.

Unul dintre cele mai importante jafuri a avut loc între sfârşitul lunii martie şi începutul lunii aprilie, la compania Top Gold din Castelluccio di Capolona, de unde au fost sustrase aproximativ 20 de kilograme de aur şi alte metale preţioase, evaluate preliminar la 2–2,5 milioane de euro.

Alte incidente au fost înregistrate în luna mai, la firma Scatragli din Borghetto di Monte San Savino, de unde a fost furat argint aflat în curs de prelucrare, şi în septembrie, când compania LMP din Poggio Bagnoli a fost ţinta unei tentative de jaf.

Anchetatorii urmează să stabilească dacă există vreo legătură între aceste atacuri şi cei opt români arestaţi.

În cazul companiei Fratelli Chini, deşi tentativa de furt a fost dejucată, urmează să fie evaluată valoarea pagubelor materiale provocate în timpul atacului.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos