ONU şi grupuri pentru drepturile omului: În centrele de detenţie israeliene, violul folosind câini antrenaţi este sistematic

Un nou raport al Euro-Med Human Rights Monitor, coroborat de un raportor special al ONU şi de un avertisment oficial din partea secretarului general al ONU, a concluzionat că violenţa sexuală împotriva palestinienilor în detenţia israeliană, inclusiv violul folosind câini antrenaţi, constituie o politică organizată de stat, nu acte izolate de abatere.

Raportul, publicat pe 12 aprilie 2026 şi intitulat „Another Genocide Behind Walls”, se bazează pe mărturii directe ale foştilor deţinuţi palestinieni eliberaţi recent de forţele israeliene, documentând violuri, tortură sexualizată cu obiecte dure, mutilări genitale şi utilizarea animalelor în timpul interogatoriilor.

Publicarea sa urmează unui raport din martie 2026 prezentat Consiliului ONU pentru Drepturile Omului de raportorul special Francesca Albanese, care a concluzionat că tortura în detenţia israeliană a devenit „o caracteristică structurală a genocidului în desfăşurare” şi este „aprobată la cele mai înalte niveluri politice”, scrie International Business Times.

Israelul respinge caracterizarea de abuz sistematic şi a refuzat în mod repetat accesul monitorilor independenţi ai ONU la centrele sale de detenţie.

Violuri cu ajutorul câinilor şi tortură genitală în închisorile israeliene

Raportul Euro-Med Monitor detaliază mărturia lui Wajdi, un fost deţinut în vârstă de 43 de ani, care a petrecut un an în custodia israeliană. El le-a spus cercetătorilor că, în timpul interogatoriului, a fost legat dezbrăcat de un pat metalic, apoi violat de un soldat în timp ce alţi soldaţi filmau agresiunea şi îl batjocoreau.

El a descris că a fost adus un câine antrenat, care l-a violat de asemenea. A spus că violul a fost repetat de cel puţin două ori în aceeaşi zi şi din nou două zile mai târziu de către trei soldaţi. Wajdi a declarat pentru Euro-Med Monitor: „Mi-am dorit să mor. Sângeram.”

Raportul complet documentează şi cazul unui deţinut de 48 de ani identificat ca A.J., care a susţinut că, în timpul interogatoriului, un anchetator i-a strâns testiculele şi a încercat să introducă un obiect în penisul său, făcându-l să-şi piardă cunoştinţa. El a spus că s-a trezit la spital şi a aflat că testiculele i-au fost îndepărtate chirurgical. Alte mărturii descriu violuri cu bare metalice, patul puştii, duze de stingătoare şi beţe de lemn, rezultând cazuri documentate de rupturi intestinale, leziuni anale severe şi pierderea permanentă a funcţiei urinare şi reproductive.

Cercetătorul Euro-Med Monitor Khaled Ahmad a declarat organizaţiei că accesarea unor astfel de cazuri a fost „aproape imposibilă” din cauza încărcăturii culturale a acestor dezvăluiri. El a spus că grupul ştia că numărul real al victimelor este mai mare decât cel documentat şi că „zeci de alte victime, bărbaţi şi femei, care au fost violate sau agresate sexual au ales să păstreze tăcerea”. Cazurile femeilor sunt în mod special subreprezentate, a spus Ahmad, deoarece dezvăluirea în societatea palestiniană are „consecinţe mai mari şi mai complexe” pentru victimele de sex feminin.

O femeie de 42 de ani din nordul Gazei, care a fost deţinută la Sde Teiman, citată în relatări ulterioare, a susţinut că a fost legată dezbrăcată de o masă metalică şi violată în mod repetat de doi soldaţi mascaţi timp de două zile. Ea a spus că a fost filmată pe tot parcursul şi că soldaţii i-au arătat ulterior înregistrările în timpul interogatoriului, ameninţând că le vor publica dacă nu cooperează. Israelul a negat aceste acuzaţii specifice.

Raportul ONU

Raportoarea specială a ONU Francesca Albanese şi-a prezentat raportul, intitulat „Torture and Genocide (A/HRC/61/71)”, Consiliului pentru Drepturile Omului în martie 2026. Bazându-se pe mărturiile a peste 300 de victime colectate de mai multe organizaţii, consultaţii la distanţă cu experţi juridici şi supravieţuitori şi relatări ale unor avertizori de integritate israelieni, Albanese a constatat că sistemul de detenţie al Israelului a „degenerat într-un laborator de cruzime calculată”.

Raportul afirmă că politicile care instituţionalizează tortura au fost promovate de oficiali israelieni de rang înalt. Îl menţionează pe ministrul securităţii naţionale Itamar Ben-Gvir, care supraveghează serviciul penitenciar israelian şi despre care Albanese spune că a promovat o „revoluţie penitenciară” deliberată menită să instituţionalizeze degradarea.

„Ceea ce funcţiona odinioară în umbră este acum practicat deschis, un regim de umilire, durere şi degradare organizată, aprobat la cele mai înalte niveluri politice”, a scris ea.

Raportul solicită Biroului Procurorului Curţii Penale Internaţionale să investigheze şi să urmărească penal acte de genocid şi tortură şi să solicite imediat mandate de arestare pentru oficiali israelieni, inclusiv Ben-Gvir, ministrul de Externe Israel Katz şi ministrul finanţelor Bezalel Smotrich.

De asemenea, recomandă ca secretarul general al ONU să includă armata israeliană în raportul anual privind violenţa sexuală legată de conflict, conform rezoluţiilor 1820 şi 1960 ale Consiliului de Securitate al ONU.

În august 2025, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a trimis o scrisoare oficială ambasadorului Israelului la ONU, Danny Danon, avertizând că pune forţele armate şi de securitate israeliene „în atenţie pentru o posibilă includere” în următorul raport anual privind violenţa sexuală.

Scrisoarea, făcută publică de misiunea Israelului la ONU şi relatată de CNN, a invocat „informaţii credibile privind încălcări comise de forţele armate şi de securitate israeliene împotriva palestinienilor în mai multe închisori, un centru de detenţie şi o bază militară.”

Danon a respins avertismentul ca fiind bazat pe „acuzaţii nefondate”.

Acuzaţii retrase, soldaţi repuşi în serviciu activ

Problema responsabilităţii are un caz concret de test. Pe 12 martie 2026, armata israeliană a retras toate acuzaţiile împotriva a cinci soldaţi din Forţa 100, acuzaţi de agresiune sexuală asupra unui deţinut palestinian la centrul de detenţie Sde Teiman pe 5 iulie 2024. Actul de inculpare al armatei descria soldaţii înjunghiind deţinutul cu un obiect ascuţit în zona rectului, provocând coaste fisurate, un plămân perforat şi o ruptură internă.

Procurorul general militar a invocat „complexităţi în structura probatorie” şi dificultăţi rezultate din eliberarea deţinutului în Gaza drept justificare pentru retragerea cazului. Dr. Yoel Donchin, medic la Sde Teiman, a declarat pentru Haaretz că rănile bărbatului erau atât de grave încât a presupus iniţial că atacul fusese comis de un grup armat rival. Doi dintre cei cinci soldaţi au picat testele poligraf când au fost întrebaţi dacă au introdus un obiect în anusul deţinutului. Procurorul general militar Itay Offir a retras totuşi actul de inculpare.

Prim-ministrul Benjamin Netanyahu şi ministrul de Externe Israel Katz au numit anterior urmărirea penală a soldaţilor „o calomnie sângeroasă”, potrivit relatărilor Common Dreams bazate pe declaraţii publice ale politicienilor israelieni. Ministrul finanţelor Bezalel Smotrich i-a numit pe acuzaţi „războinici eroici”. Ministrul securităţii naţionale Itamar Ben-Gvir i-a descris drept „cei mai buni eroi ai noştri”.

Până la 16 aprilie 2026, Al Jazeera a relatat că şeful Statului Major israelian, Eyal Zamir, a autorizat revenirea celor cinci soldaţi în serviciul de rezervă, unii fiind deja desfăşuraţi în roluri de luptă. Nicio anchetă militară internă privind incidentul de la Sde Teiman nu fusese finalizată la momentul repunerii în serviciu.

Directoarea pentru cercetare, advocacy şi politici a Amnesty International, Erika Guevara Rosas, a descris decizia de a retrage acuzaţiile drept „încă un capitol revoltător în istoria de lungă durată a sistemului juridic israelian de acordare a impunităţii”. Ea a spus că reacţia favorabilă a lui Netanyahu ilustrează „lipsa de voinţă sau incapacitatea sistemului de a urmări penal crimele conform dreptului internaţional.”

Un raport anterior din 2024 al Euro-Med Monitor a constatat că rechizitoriile israeliene în cazuri de presupuse crime împotriva palestinienilor nu au depăşit 0,81% din totalul plângerilor depuse.

În timp ce soldaţii implicaţi în agresiuni documentate revin în serviciul activ fără anchetă, iar autorii politicilor de detenţie nu sunt traşi la răspundere pe plan intern, întrebarea la care instanţele internaţionale trebuie să răspundă este dacă probele deja adunate sunt suficiente pentru a acţiona.