ONU: Creşterea populaţiei şi încălzirea climatică globală ameninţă resursele de apă potabilă

. (BOGDAN FLORESCU / The Epoch Times)
Tatiana Chiriac
12.03.2012

Creşterea populaţiei mondiale şi încălzirea climatică, ce agravează inundaţiile şi secetele, este o ameninţare la adresa resurselor de apă dulce, în cazul în care nu se va face nimic pentru a îmbunătăţi gestionarea acestora, avertizează cel de-al patrulea raport mondial al Naţiunilor Unite pe această temă, citat luni de AFP, Agerpres şi Moldpres.

Canalele de exploatare spre pânzele freatice "s-au triplat, cel puţin, în ultimii 50 de ani", subliniază raportul, realizat în colaborare cu UNESCO şi publicat în deschiderea celui de-al 6-lea Forum Mondial al Apei la Marseille, Franţa.

"Indiferent de cât de mari sunt volumele conţinute de aceste rezervoare naturale, ele riscă, întrucât nu este vorba despre resurse regenerabile, să sfârşească prin a fi epuizate dacă nu sunt gestionate în mod corect", explică raportul. În anumite zone sensibile, aceste resurse subterane au "atins deja limite critice", potrivit aceleiaşi surse.

Cu o populaţie mondială care a depăşit pragul de şapte miliarde de indivizi, nevoile alimentare ar urma să crească cu 70% până la orizontul lui 2050, cu o cerere crescândă pentru produsele de origine animală, care necesită cantităţi enorme de apă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor