On the record: Un duo din Norvegia a realizat cel mai lung interviu din lume
Un ziarist şi un scriitor norvegian au doborât recordul celui mai lung interviu, cu o serie încă nesfârşită de întrebări şi răspunsuri despre preşedinţi americani, despre şah, dar şi pe teme mai personale, relatează joi AFP.
De miercuri la prânz, scriitorul şi istoricul norvegian Hans Olav Lahlum, ale cărui cunoştinţe şi locvacitate par nelimitate, a răspuns la întrebările puse de ziaristul Mads Andersen, pe site-ul tabloidului VGTV.
Maratonul continua încă la începutul după-amiezii de joi, obiectivul declarat fiind de a atinge 30 de ore şi de a reuşi omologarea recordului de către Guiness Book.
Până acum, recordul cu cel mai lung interviu - 26 de ore - le-a aparţinut neozeelandezilor Tom Conroy (ziarist) şi Tim Shadbolt (politician).
În Norvegia sunt în vogă emisiunile 'slow TV', pe canalele naţionale fiind difuzate în ultimii ani programe cu o durată continuă de mai multe ore şi chiar zile, care au prezentat, între altele, drumul trenului de la Oslo la Bergen sau incendii forestiere.
Pe parcursul interviului-record, cei doi au avut voie să facă pauze de până la cinci minute cumulabile pe oră pentru a face duş, a mânca, a merge la toaletă sau a se schimba - trecând de la costum la pijamale.