"Omuleţii verzi" şi farfuriile zburătoare, subiectul unei audieri publice în Congresul SUA

Captură video de pe un material al Departamentului Apărării, SUA
Captură video de pe un material al Departamentului Apărării, SUA (Department of Defense)

O comisie a Camerei Reprezentanţilor va organiza, marţea viitoare, o audiere publică privind OZN-urile, pentru prima dată în ultimele decenii, în condiţiile în care Congresul face presiuni asupra Pentagonului şi a altor agenţii de securitate naţională din SUA pentru a obţine mai multe răspunsuri în legătură cu rapoartele privind aeronave misterioase care încalcă spaţiul aerian protejat, relatează Politico.

Audierea, care va avea loc în faţa Subcomisiei de contraterorism, contrainformaţii şi contraproliferare din cadrul Comisiei de Informaţii a Camerei Reprezentanţilor, este programată la cinci luni după ce Legea de autorizare a apărării naţionale (National Defense Authorization Act) a cerut armatei să înfiinţeze un birou permanent de cercetare a OZN-urilor şi să ia o serie de alte măsuri pentru a colecta şi investiga rapoartele privind “fenomenele aeriene neidentificate”.

“Poporul american aşteaptă şi merită ca liderii lor din guvern şi din serviciile de informaţii să evalueze cu seriozitate şi să răspundă la orice risc potenţial pentru securitatea naţională - în special la cele pe care nu le înţelegem pe deplin. De când am venit în Congres, m-am concentrat asupra problemei fenomenelor aeriene neidentificate, atât ca ameninţare la adresa securităţii naţionale, cât şi al interesului de mare importanţă pentru publicul american”, a susţinut, marţi, într-o declaraţie, preşedintele comisiei, deputatul André Carson.

Vor depune mărturie în faţa comisiei Ronald Moultrie, oficialul de cel mai înalt rang al Pentagonului în domeniul informaţiilor, şi Scott Bray, director adjunct al serviciilor de informaţii navale.

Audierea, a precizat Carson, “va oferi poporului american o oportunitate de a afla tot ceea ce este de ştiut despre aceste incidente”.

Mai multe comisii congresionale de monitorizare s-au confruntat cu problema OZN-urilor de la dezvăluirile făcute pentru prima dată de Politico şi The New York Times în 2017, potrivit cărora Pentagonul a avut un birou secret de cercetare a acestor fenomene, iar mai mulţi piloţi ai Marinei SUA şi operatori de radare au venit cu mărturii despre întâlniri cu nave ciudate, de înaltă performanţă.

În 2021, la cererea Comisiei de informaţii a Senatului, directorul Serviciilor naţionale de informaţii a publicat un raport care a prezentat 144 de incidente cu fenomene aeriene neidentificate (UAP), inclusiv 18 în care observatorii “au raportat modele neobişnuite de mişcare sau caracteristici de zbor ale UAP”.

“Unele UAP-uri păreau să rămână staţionare în aer, să se deplaseze împotriva vântului, să manevreze brusc sau să se deplaseze cu o viteză considerabilă fără mijloace de propulsie vizibile”, se arată în raport.

Legea apărării adoptată în decembrie prevede, de asemenea, ca Pentagonul să elaboreze un “plan de colectare şi analiză a informaţiilor pentru a obţine cât mai multe cunoştinţe despre caracteristicile tehnice şi operaţionale, originea şi intenţiile fenomenelor aeriene neidentificate”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Societate, cultură