"Omul n-a ajuns pe lună". Georgescu se victimizează: Mai e puţin să fiu acuzat că am participat la asasinarea lui Kennedy
Prezidenţiabilul Călin Georgescu a încercat să se victimizeze, într-o emisiune Gândul, după ce mai multe dintre declaraţiile sale mai vechi au stârnit ample dezbateri în spaţiul public.
Declaraţii controversate
Călin Georgescu a susţinut la un moment dat că naşterea prin cezariană "rupe firul divin", insinuând că această metodă de aducere pe lume ar afecta legătura spirituală dintre mamă şi bebeluş.
"Oare apa este chiar H2O, aşa cum am fost instruiţi, ca să nu zic dresaţi să credem? Eu vă spun că nu-i aşa. Acolo este informaţie, de-aia îţi vine în pet de pastic, ca să nu mai fie informaţie. Dacă ar fi ea aşa cum a fost lăsată, ea îţi dă informaţie. Nici conştiinţa n-are cum să vină dacă tu eşti dresat să te duci la o cutie de unde cineva îţi vinde nişte chestiuni de plastic. Tot ce este în supermarket este plastic", a declarat acelaşi Călin Georgescu.
Prezidenţiabilul nu este sigur nici că omul a ajuns pe Lună.
"Zic unii că a ajuns omul pe Lună. Eu nu cred, sunt sigur că nu a fost aşa. Este o altă manipulare, dar asta e altă temă. Aia a fost o manipulare, cu mersul omului pe lună. E o dovadă că după ce au fost prin ‘70, n-a mai fost nimeni pe lună. Adică brusc, n-am mai avut tehnică s-o facem", a afirmat Călin Georgescu.
Cum explică Georgescu
Marius Tucă: Aţi făcut mai multe declaraţii legate de apă, de cezariană, ştiţi care sunt lucrurile care vi se reproşează şi de la care pleacă o parte din dezbaterea electorală. (...) Haideţi să rezolvăm şi pe asta.
Călin Georgescu: Deci care-i întrebarea?
Marius Tucă: Sunt atât de multe legate de faptul că femeile nu trebuie să facă cezariană, că apa conţine tot felul de lucruri.
Călin Georgescu: Uitaţi cum stau lucrurile. Eu dacă spun apă, se interpretează orice în context. Pot să vă dau nişte răspunsuri, aşa cum spuneam mai devreme, la întrebările mele, cum spunea De Gaulle. Una peste alta este aşa. Eu sunt pentru, total, a nu interzice dreptul cuiva, oricare ar fi el. Să fim foarte clari.
Şi am avut episoade, cum ştiţi, bine, din 2020, pe un fond pe care hai să nu-l mai povestim, dar îl ştie toată lumea, unde s-au impus nişte restricţii care nu au nimic de a face cu drepturile omului. Iar principalul drept al omului este, să ştiţi, pacea. Asta e principalul drept, cum spunea preşedintele Kennedy la celebrul discurs. Pacea este principalul drept al lor. (...)
Bine, mai e puţin să fiu acuzat că am fost acolo la Dallas şi am participat la asasinarea lui...
Marius Tucă: Aveţi timp.
H.D. Hartmann: Până duminică e timp.
Călin Georgescu: Şi mai am o informaţie, să ştiţi că am avut de trei ori, am fost în şcoală, am avut trei absenţe nemotivate.
Marius Tucă: Doar trei absenţe?
H.D. Hartmann: Doar trei?
Marius Tucă: Asta e bine.
H.D. Hartmann: Eu să ştiţi că am făcut mult.