Olivier Bailly: CE aşteaptă ca Guvernul şi toate partidele politice să respecte decizia CCR
Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Olivier Bailly, a precizat că CE urmează să aibă o reacţie după decizia CCR şi a reamintit că Jose Manuel Barroso i-a transmis premierului Victor Ponta că Bruxellesul aşteaptă ca Guvernul şi toate partidele politice să respecte orice hotărăre a Curţii.
Rugat să comenteze anunţul privind invalidarea referendumului din 29 iulie, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Olivier Bailly, a declarat că nu există încă o reacţie a CE, dar a reamintit ce i-a cerut preşedintele Barroso premierului Victor Ponta.
”Dacă această decizie va fi confirmată, va reamintesc ceea ce preşedintele Barroso i-a cerut premierului Ponta, în ultima sa scrisoare, în urmă cu 11 zile. A cerut Guvernului şi tuturor partidelor politice să respecte decizia Curţii Constituţionale, indiferent care va fi aceasta. Asta este ceea ce aşteptăm”, respectarea statului de drept în toate ţările UE, a precizat Bailly.