Olguţa Vasilescu: Salariile ar fi trebuit reîntregite de la data de 1 ianuarie 2011

Epoch Times România
08.03.2012

Purtătorul de cuvânt al Departamentelor PSD, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că salariile bugetarilor "ar fi trebuit reîntregite de la 1 ianuarie 2011".

"Curtea Constituţională a acceptat scăderea salariilor bugetarilor cu o condiţie: să fie pe un termen limitat. Termenul a expirat", a afirmat Olguţa Vasilescu.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat miercuri în Parlament că ar trebui găsite soluţii pentru ca în jurul datei de 1 iunie să fie reîntregite salariile bugetarilor.

"La începutul anului 2011, parte din sumele tăiate din salariile bugetarilor au fost restituite. Cred că este o datorie a mea şi a dvs. să gândim şi să găsim soluţii pentru ca, undeva în jurul datei de 1 iunie, să reîntregim salariile bugetarilor, chiar dacă în luna ianuarie am avut un excedent faţă de veniturile planificate în buget, în luna februarie am avut un minus de două ori mai mare decât excedentul din ianuarie şi, probabil, şi în martie vom avea un minus de venituri în bugetul de stat. Dar el se datorează conjunctural situaţiei meteorologice din luna februarie", a spus Băsescu, în plenul Parlamentului.

El s-a declarat convins că şi Opoziţia va înţelege acest lucru şi că Executivul şi premierul vor privi spre bugetul de stat, aşa cum este el aprobat, şi vor putea găsi resursele necesare, fără a diminua din investiţii.

"Veţi putea găsi resurse ca, la sfârşitul mandatului, să le puteţi spune bugetarilor că au salariile întregi, aşa cum le-aţi găsit când aţi venit la guvernare", a mai spus Băsescu, asigurându-i pe parlamentari de suportul său în legătură cu acest subiect.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor