Olguţa Vasilescu (PSD): Preşedintele TVR s-ar putea alege cu o plângere penală pentru abuz în serviciu
alte articole
Lia Olguţa Vasilescu, senator PSD, a declarat, miercuri, la Craiova, în cadrul unei conferinţe de presă că preşedintele TVR, Alexandru Lăzescu, s-ar putea alege cu o plângere penală pentru abuz în serviciu pentru modul în care a organizat concursul pentru funcţia de director al Studioului TVR Craiova.
Vasilescu a spus că atât comisia de concurs, cât şi numirea celui care a câştigat concursul de director, jurnalistul craiovean Cristian Nedelcu, au fost făcute fără avizul Consiliului de Administraţie, ceea ce este ilegal. "Am primit la Comisia pentru Cultură din Senat un memoriu-contestaţie a concursului desfăşurat pentru postul de director al TVR Craiova. Ieri (marţi, n.red) a fost o audiere în comisie unde s-au spus mai multe lucruri despre ilegalităţile şi viciile de organizare a concursului şi mă refer la faptul că acea comisie care a organizat concursul şi a dat un verdict a fost organizată fără aprobarea Consiliului de Administraţie, ceea ce este ilegal. Mai mult decât atât, contestaţiile celor care au pierdut concursul au fost judecate tot de comisia de concurs, ceea ce este iarăşi ilegal. Iar a treia ilegalitate este aceea că domnul Cristian Nedelcu a fost numit director al TVR Craiova fără avizul CA al SRTV, ceea ce este cea mai gravă ilegalitate. S-a discutat chiar despre faptul că domnul Lăzescu se poate alege cu o plângere penală pentru abuz în serviciu, pentru că nu avea dreptul să impună un director fără să fie validat de Consiliul de Administraţie", a declarat Lia Olguţa Vasilescu.
Aceasta a mai spus că joi se va discuta această problemă în CA al SRTV, iar Comisia de cultură din Senat a cerut să i se transmită punctul de vedere, mai ales vizavi de contestaţiile formulate, însă un concurs cu atâtea vicii de procedură nu poate fi validat. "Nici măcar reprezentanţii puterii nu au simţit, marţi, nevoia să ia apărarea domnului Lăzescu, pentru că şi-au dat seama că este vorba de încălcarea legilaţiei în vigoare. Un concurs cu atâtea vicii de procedură nu poate fi validat", a mai spus Vasilescu.
Senatorul PSD susţine că a refuzat ieri să se pronunţe, marţi, vizavi de acest concurs, pentru a lucrat şi ea mulţi ani la acest post de televiziune şi i-ar fi fost greu să aleagă între oricare dintre cei patru angajaţi ai TVR Craiova care s-au prezentat la concurs, însă i se pare suspect că o persoană care vine de funcţia de consilier al prefectului de Dolj, apropiată de PDL, să câştige concursul. "Dar este foarte adevărat că mi se pare suspect că patru persoane care vin din cadrul TVR Craiova pierd concursul şi a cincea care vine dintr-un post de consilier al prefectului de Dolj, apropiat de PDL, pentru că se ştie cât de portocaliu este prefectul de Dolj, Nicolae Giugea, câştigă postul respectiv", a spus Lia Olguţa Vasilescu.