Octavian Bellu, nemulţumit de bilanţul gimnasticii artistice feminine româneşti în 2013

(Ian MacNicol / Getty Images)
Epoch Times România
19.12.2013

Antrenorul coordonator al lotului feminin de gimnastică artistică, Octavian Bellu, a declarat miercuri seara că este nemulţumit de bilanţul gimnasticii feminine româneşti din 2013, după ce a primit diplomă de excelenţă, cu prilejul unei gale organizate de Revista Ilfov Sport.

"Este normal să fiu nemulţumit. Rezultate au fost, vorbesc de 7 medalii, totuşi, la Europene şi la Mondiale. Au mai fost medalii chiar de aur la Cupa Mondială. Bilanţul strict statistic a fost mulţumitor. Dar, pe mine m-a nemulţumit că nu am avut nici la Campionatele Mondiale numărul de sportive pe care regulamentul ne permitea să îl avem ca şi concurente, faptul că găsim din ce în ce mai puţine gimnaste capabile să lupte pentru medalii la CM, din ce în ce mai puţine gimnaste care să nu aibă probleme de sănătate. Putem spune că am scăpat cu bine anul acesta, dar asta nu înseamnă că anul viitor, peste doi ani sau la JO de la Rio lucrurile vor fi în ordine", a spus Bellu.

În continuare, el a precizat, "pentru Rio nu ştiu ce se mai poate face, dar pentru JO din 2020 şi 2024 trebuie făcut ceva. Trebuie să privim mai atent jos la bază, copiii de acolo trebuie motivaţi, antrenorii să fie motivaţi. Apoi, trebuie făcut un program serios de selecţie naţională la copiii care există. Undeva ei există în număr mare, dar nu i-am descoperit. Nici sistemul nu a mai funcţionat. Poate a fost o problemă cu această selecţie, pentru că s-a aşteptat ca părinţii să vină cu copiii în sală şi să îi prezinte antrenorului".

"Eu cred că antrenorul trebuie să îi caute în şcoli, în grădiniţe. Sunt zone în ţară unde sunt copii talentaţi, dar au familii fără posibilităţi să îi ducă la centrele tradiţionale, precum Deva, Oneşti. Părinţii trebuie să dea 5-6 milioane de lei, ori această sumă este mare în România pentru un copil la şase ani, fără să ai siguranţa că peste 10 ani o să fie o gimnastă foarte bună ca să îţi amortizezi cheltuiala... Sunt lucruri care se pregătesc din mers. Fetiţele care sunt în pregătire pentru Rio, să vedem ce se poate face cu ele pentru a progresa şi a căpăta siguranţă, să crească în valoare. Trebuie să ne păstrăm printre naţiunile cu rezultate la Olimpiadă. Este aproape incredibil, dar România de 10 ediţii ale Jocurilor Olimpice nu a coborât de pe podium la echipe. Această tradiţie ar trebui respectată, dar trebuie să ai şi cu cine", a mai spus Bellu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor