Fotbal - Liga I: Steaua Bucureşti - Astra Giurgiu 3-1

(BERTRAND LANGLOIS / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
19.12.2013

Steaua Bucureşti a învins pe Astra Giurgiu cu scorul de 3-1 (1-0), miercuri seara, pe Arena Naţională din Capitală, într-un meci din etapa a 19-a a Ligii I de fotbal.

În duelul cu principala sa contracandidată la titlu, Steaua a deschis scorul în min. 16, prin Adrian Popa, după o greşeală a fundaşului Junior Morais. Astra a egalat după pauză, prin Constantin Budescu (50), cu un şut din afara careului, dar Steaua a reuşit să se desprindă în ultimul sfert de oră al partidei, punctând de două ori. Mai întâi, Florin Gardoş a marcat cu capul de lângă Karim Yoda (76), la cornerul executat de Alex Bourceanu, iar apoi Federico Piovaccari, inspirat introdus pe teren, a trimis în plasă mingea centrată de Popa (82).

În prima repriză, Steaua a avut o bară, prin Pantelis Kapetanos (5), în timp ce oaspeţii au avut o situaţie bună prin De Amorim (13). După pauză, Kapetanos a mai irosit o şansă uriaşă de gol (66), la un luft al lui Valerică Găman. Yazalde a avut şi el o acţiune periculoasă (70), dar portarul Ciprian Tătăruşanu a respins in extremis.

Ambele formaţii au terminat meciul în 10 oameni, stelistul Pintilii şi De Amorim fiind eliminaţi pentru al doilea cartonaş galben.

La meci au asistat aproape 15.000 de spectatori.

Steaua s-a apropiat la trei puncte de liderul Astra, având două meciuri mai puţin. Cele două formaţii se vor înfrunta din nou sâmbătă, la Giurgiu, într-o partidă restanţă din etapa a doua.

Steaua este neînvinsă în acest campionat, câştigând ultimele două partide, după o serie de patru meciuri egale.

Astra pierdut primul meci după o serie pozitivă de opt meciuri în campionat (şapte victorii, un egal).

FC Steaua Bucureşti - AFC Astra Giurgiu 3-1 (1-0), "Arena Naţională" - Bucureşti

Au marcat: Adrian Popa (16), Florin Gardoş (75), Federico Piovaccari (82), respectiv Constantin Budescu (50).

Cartonaşe roşii: Mihai Pintilii (Steaua, 89), William De Amorim (90).

Arbitru: Alexandru Tudor (Bucureşti); arbitri asistenţi: Aurel Oniţă (Constanţa), Adrian Radu Ghinguleac (Bucureşti); arbitru de rezervă: Lucian Rusandu (Sfântu Gheorghe)

Observatori: Corneliu Fecioru (Bucureşti) - CCA, Paul Mincu (Bucureşti) - LPF; supervizor: Dumitru Mihalache (Bucureşti) - LPF

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor