O româncă diagnosticată greşit cu cancer câştigă zeci de mii de euro despăgubiri pentru suferinţa îndurată inutil

(Getty Images)
Ana Ion
06.11.2024

După 14 ani de lupte pentru dreptate în instanţă, o femeie din Lazu, judeţul Constanţa, diagnosticată în mod eronat cu cancer mamar, a avut, în cele din urmă, câştig de cauză. Decizia nu este însă definitivă.

Maria Tusă, astăzi în vârstă de 58 de ani, în anul 2008 a primit un diagnostic crunt, în urma unui control medical la Spitalul Clinic Judeţean Constanţa – cancer mamar. Femeia a spus că totul a început de la un simplu nodul, iar diagnosticul l-ar fi primit după o simplă palpare, fără să fie efectuate analize, scrie ZiuadeConstanta.

Drept urmare, pe baza diagnosticului stabilit de medicul oncolog, aceasta s-a operat la o clinică privată, iar apoi a urmat procedurile de chimioterapie.

Abia doi ani mai târziu, a aflat la un control endocrinologic că este posibil ca diagnosticul stabilit iniţial să fie eronat. Fapt pentru care femeia a cerut examinarea suplimentară a ţesuturilor prelevate după intervenţia chirurgicală, stabilindu-se ca, de fapt, suferise de o boală benignă.

În 2010, femeia a depus plângere împotriva medicilor implicaţi pentru vătămare corporală şi a intentat acţiuni pentru stabilirea existenţei unei situaţii de malpraxis.

După ani de lupte în instanţă, Maria Tusă a primit ieri, 05 noiembrie 2024, un răspuns favorabil din partea Tribunalului Constanţa, în dosarul aflat în rejudecare, cu indicativul 3238/118/2022*, care are ca obiect acţiunea în răspundere delictuală. Decizia nu este definitivă, aceasta putând fi atacată cu recurs, în termen legal de 15 zile de la comunicare.

Articolul integral poate fi citit aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor