O placă comemorativă în memoria lui Marian Cozma inaugurată în vestul Ungariei
O placă comemorativă în memoria handbalistului român Marian Cozma a fost inaugurată luni în oraşul Veszprem din vestul Ungariei, unde el a fost înjunghiat mortal în urmă cu cinci ani, informează agenţia MTI.
Viceprim-ministrul ungar Tibor Navracsics, originar din Veszprem, a declarat că Marian Cozma a fost mult iubit pentru talentul şi de asemenea pentru caracterul său. Moartea sa fără sens a tăiat o carieră promiţătoare, a adăugat el.
Placa de bronz a fost amplasată pe trotuar în afara clubului de noapte unde Cozma şi coechipierii săi din MKB Veszprem au petrecut seara înainte de a fi atacaţi.
Doi membri ai bandei care l-au atacat au fost condamnaţi la 18 ani de închisoare, în timp ce al treilea făptaş a primit o pedeapsă de 8 ani închisoare.