O gafă talibană dezvăluie accidental o listă cu adrese de e-mail

Talibani înarmaţi au fost înrolaţi în forţele guvernamentale, 3 noiembrie 2012 (Aref Karimi / AFP / Getty Images)
Jack Phillips
19.11.2012

Conform relatărilor, un purtător de cuvânt al talibanilor ar fi trimis accidental un e-mail în numele grupului militant, în care a fost dezvăluit numele întregii liste de corespondenţă.

Purtătorul de cuvânt al talibanilor, Qari Yousuf Ahmedi, a retrimis un e-mail ce transmitea un comunicat de presă de la un alt purtător de cuvânt, care se pare că a copiat accidental mai mult de 400 de destinatari, a raportat ABC News.

Se pare că Ahmedi ar fi încercat să utilizeze funcţia BCC, sau copie invizibilă, care ar fi ţinut secrete numele.

"Talibanii au inclus toate cele [patru] adrese de e-mail pe care le am pe lista cu cele 500 de adrese de e-mail", a declarat jurnalistul Mustafa Kazemi din Kabul, prin intermediul Twitter. "Destul de liniştitor pentru siguranţa mea."

Cei mai mulţi dintre cei incluşi în listă erau jurnalişti, dar erau de asemenea şi mai mulţi politicieni afgani, activişti, cadre universitare şi un reprezentant al grupului militant aflat în afara legii Hezb-i-Islami.

În ultimele zile, talibanii au trimis din ce în ce mai multe e-mail-uri, în principal prin intermediul contului lui Ahmedi.

Gafa a avut loc la o zi după ce Pakistanul a eliberat nouă membri ai talibanilor, în încercarea de a asigura negocierile de pace ale Afganistanului cu grupul militant, a raportat CNN, citându-l pe negociatorul şef pentru pace, Salahuddin Rabbani.

Un oficial anonim al serviciilor secrete a declarat pentru reţea că unii dintre prizonierii ce au fost eliberaţi au făcut parte din grupul taliban şi în trecut. Doi au fost miniştri în guvernul taliban ce a fost răsturnat de armata americană, după ce aceasta a invadat Afganistanul, în 2001.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor