O coaliţie non-ONU trebuie formată pentru a-l presa pe liderul sirian să se retragă, spune Clinton
alte articole
Hillary Clinton a declarat că o coaliţie non-ONU trebuie formată pentru a-l presa pe liderul sirian Bashar al-Assad să se retragă de la putere, relatează Sofia News Agency.
Declaraţia a fost făcută la Sofia, după eşecul Consiliului de Securitate al ONU în a adopta rezoluţia pentru Siria. Proiectul a fost respins de Rusia şi China.
"13 dintre cei 15 membri ai Consiliului de Securitate au aprobat proiectul de rezoluţie. Printre ei au fost naţiuni arabe şi latino-americane", a spus Clinton, adăugând că acest lucru mandatează formarea unei coaliţii în afara ONU.
Potrivit lui Clinton, SUA vor continua conceperea de noi sancţiuni pentru a convinge regimul Assad să renunţe la violenţe şi să se retragă.
Clinton a mai spus că situaţia din Siria ar putea escalada într-un război civil.