NYT: Trump a autorizat războiul cu Iranul bazându-se pe "intuiţie" şi pe argumentele lui Netanyahu, ignorând avertismentele serviciilor de informaţii

Preşedintele SUA, Donald Trump, a autorizat războiul împotriva Iranului bazându-se pe propriile sale instincte şi pe o prezentare agresivă a prim-ministrului israelian Benjamin Netanyahu, cercul său restrâns de consilieri supunându-se în mare măsură dorinţelor sale, în ciuda avertismentelor clare ale serviciilor de informaţii, a relatat marţi New York Times.
Netanyahu a susţinut o prezentare în faţa lui Trump pe 11 februarie, susţinând că Iranul era „pregătit pentru o schimbare de regim” şi că o campanie comună ar putea duce la căderea acestuia în câteva săptămâni.
El a promis că programul de rachete al Iranului va fi distrus rapid, că Strâmtoarea Ormuz va rămâne deschisă şi că represaliile împotriva intereselor SUA vor fi minime. De asemenea, a spus că Mossadul va instiga o revoltă internă pentru a „duce treaba la bun sfârşit”.
Răspunsul lui Trump
Răspunsul lui Trump a fost rapid şi a părut aprobator. „Mi se pare bine”, i-a spus el prim-ministrului.
Serviciile de informaţii americane au respins propunerea a doua zi. Directorul CIA, John Ratcliffe, a folosit un singur cuvânt pentru a descrie scenariile de schimbare de regim: „ridicole”.
Analiştii au concluzionat că o revoltă era complet nerealistă. Când i s-au adus la cunoştinţă aceste îngrijorări, Trump le-a ignorat, spunând că schimbarea de regim era „problema lor”. Când i s-a spus că Iranul ar putea închide Strâmtoarea Ormuz, Trump a respins această posibilitate, presupunând că Teheranul va capitula înainte de a se ajunge la asta.
Singura opoziţie - Vance
Dintre toţi cei din cercul restrâns al lui Trump, vicepreşedintele JD Vance a manifestat cea mai susţinută opoziţie, spunându-le colegilor că războiul ar fi „un dezastru”. El a avertizat că ar putea declanşa haos regional, victime în masă, epuizarea muniţiei americane, creşterea vertiginoasă a preţurilor la benzină şi o fracturare a coaliţiei politice a lui Trump.
Nimeni altcineva nu a prezentat un argument convingător. Secretarul Apărării, Pete Hegseth, a fost descris ca fiind cel mai entuziast susţinător. Preşedintele Comitetului Şefilor de Stat Major, generalul Dan Caine, a semnalat în repetate rânduri riscurile, dar a evitat să ia o poziţie.
Intuiţia lui Trump
Încrederea lui Trump că acest conflict va fi rapid şi decisiv a fost descrisă ca fiind adânc înrădăcinată şi în mare măsură imună la dovezile contrare. El fusese încurajat de răspunsul moderat al Iranului la atacurile SUA asupra instalaţiilor sale nucleare din iunie anul trecut şi de operaţiunea care l-a capturat pe preşedintele venezuelean Nicolas Maduro.
Spre deosebire de primul său mandat, consilierii lui Trump din al doilea mandat au fost descrişi ca privindu-l drept „un mare om al istoriei”, cu o credinţă aproape superstiţioasă în instinctele sale.