„Nunta ŞorDon legalizată”. Alexandr Slusari: Platforma DA va contesta la Curtea Constituţională toate legile votate joi în Parlament

Socialiştii pretind că au votat acte normative, însă toate procedurile prin care trebuie adoptate actele legislative în Parlament au fost încălcate, afirmă Dinu Plângău.
Alexandr Slusari, fost-deputat al Platformei DA în Parlamentul R. Moldova (parlament.md)
Tatiana Chiriac
03.12.2020

„Azi a fost legalizată nunta ŞorDon! Contrar prevederilor regulamentului, pe bandă rulantă au fost votate proiecte dubioase, care dezbină societatea, sustrag atenţia de la politica fiscală concepută cu creştere de preţuri, scheme, scumpiri, abuzuri de divers gen”, a declarat la încheierea aşa-zisei şedinţe a plenului Parlamentului de joi, deputatul Platformei DA Alexandr Slusari, menţionând că a fost schimbată şi componenţa Biroului Permanent al Parlamentului.

„Republica Moldova trebuie să înţeleagă că avem un guvern nelegitim susţinut deja oficial de coaliţia Dodon-Şor. Este o ultimă zvâcnire, încercare disperată a lui Dodon să-şi păstreze pârghiile de administrare, inclusiv prin schimbarea subordonării SIS-ului", a adăugat vicepreşedintele Parlamentului în cadrul unei conferinţe de presă.

Acesta a subliniat că Platforma DA va contesta toate legile care au fost votate joi în Parlament. „În scurt timp toată această mârşăvenie va fi contestată juridic, ne aşteptăm şi la proteste. A existat posibilitatea să lucrăm în interesul oamenilor, dar Dodon nu ştie ce înseamnă demnitate, decenţă şi a recurs la metode de grotă. Parlamentul a fost transformat de ŞorDoni într-un loc de dezmăţ!”.

Este un lucru grav, o etapă de degradare a legislativului fără precedent. Pe lângă show-ul pe care l-aţi văzut, socialiştii pretind că au votat acte normative. De fapt, ei au pus bazele federalizării şi au acordat statut special limbii ruse, dar noi avem deja pregătite sesizări la Curtea Constituţională (CCM) pe aceste proiecte neconstituţionale, a completat Dinu Plângău, precizând că au fost încălcate toate procedurile prin care trebuie adoptate actele legislative în Parlament.

„Au fost votate proiecte de legi controversate într-un haos inimaginabil astfel, vom cere CCM anularea voturilor acordate de o mână de deputaţi compromişi unor proiecte anti-populare şi toxice. Vom anula, practic, toată şedinţa plenară de azi”, a conchis Plângău.

Dacă într-adevăr legea care ţine de resubordonarea SIS a fost votată în două lecturi (deşi îmi e greu să cred asta!), mâine la 8.00 la Curtea Constituţională va fi depusă sesizarea pentru suspendarea acţiunii legii şi declararea neconstituţionalităţii acesteia, a scris şi deputatul PAS Sergiu Litvinenco pe pagina sa de socializare.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor