Numărul şomerilor din Franţa a atins cel mai înalt nivel din acest secol
În aprilie, numărul de persoane în căutarea unui loc de muncă din Franţa a înregistrat cel mai înalt nivel din acest secol, crescând pentru a douăsprezecea lună consecutiv, iar Ministerul Muncii a declarat că urmează şi mai multe disponibilizări în lunile următoare, potrivit unui raport Reuters.
Într-o exemplificare puternică a provocărilor economice cu care se confruntă noul preşedinte socialist Francois Hollande, numărul celor care nu au un loc de muncă în Franţa a crescut de la 4.500 la 2,89 milioane, urcând cu 0,1 la sută din martie şi atingând cel mai mare nivel din septembrie 1999.
Declaraţia de miercuri a ministerului a fost prima de când Hollande a numit un guvern interimar, la mijlocul lunii mai.
Ea vine la doar o săptămână de la runda de deschidere a alegerilor parlamentare, în cadrul cărora aripa stângă speră să-şi consolideze poziţia, prin asigurarea controlului asupra camerei inferioare a parlamentului.
Hollande, ales datorită unui program de taxe-si-cheltuieli, a promis să creeze 150.000 de locuri de muncă subvenţionate de stat şi să recruteze 60.000 de persoane în serviciul naţional de învăţământ, în timpul mandatului său de 5 ani, dar pe termen scurt nu şi-a anunţat obiectivele de reducere a şomajului.
Sindical CGT, unul dintre cele mai mari sindicate din ţară, a spus guvernului la o întâlnire de marţi, că circa 45.000 de locuri de muncă riscă să fie pierdute pe termen scurt, în Franţa, unde creşterea economică a stagnat în primul trimestru al anului.
Această estimare, prezentată la o întâlnire între sindicate şi guvern, a fost descrisă miercuri ca "realistă" de către ministrul muncii, Michel Sapin.