Numărul de autobuze către Aeroportul Otopeni va fi suplimentat

Epoch Times România
27.03.2012

RATB va suplimenta numărul de autobuze de pe liniile către Aeroportul Henri Coandă, datorită creşterii numărului de călători, pe fondul mutării traficului aerian low-cost de pe Aeroportul Băneasa pe cel din Otopeni, a anunţat, marţi, Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii (MTI).

Măsura vine ca urmare a solicitării primite din partea Autorităţii Metropolitane de Transport Bucureşti (AMTB), preizează ministerul într-un comunicat.

Astfel, numărul de autobuze pe linia 780, care face legătura între Gara Basarab şi Aeroportul Henri Coandă, va fi suplimentat cu 34%.

Pe traseul 783, între Piaţa Unirii şi Aeroportul Henri Coandă, numărul de autobuze va creşte cu 20% în zilele lucrătoare şi cu 50% în zilele de sâmbătă şi duminică.

De asemenea, a fost redus şi intervalul de timp la care vor circula cele două autobuze, de la 35 la 25 minute pentru linia 780 şi de la 30 la 15 minute pentru linia 783.

”În funcţie de numărul curselor de pasageri programate în cursul nopţii, AMTB ia în calcul şi introducerea unei linii de noapte care să facă legătura între Aeroportul Henri Coandă şi centrul Bucureştiului”, se precizează în comunicat.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor