Noul preşedinte bulgar merge miercuri la Bruxelles, în prima sa vizită în străinătate de la învestire

Preşedintele bulgar Rosen Plevneliev. (DIMITAR DILKOFF / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
25.01.2012

Preşedintele bulgar Rosen Plevneliev va pleca miercuri la Bruxelles, în prima sa vizită în străinătate după învestirea în funcţie.

Din delegaţie va face parte şi ministrul de externe Nikolai Mladenov, a anunţat biroul de presă al Preşedinţiei bulgare, citat de Sofia News Agency.

Plevneliev se va întâlni miercuri seară cu europarlamentari bulgari din diferite formaţiuni. Iar joi va discuta cu secretarul general al NATO Anders Fogh Rasmussen, cu preşedintele Parlamentului European Martin Schulz, preşedintele Comisiei Europene Jose Manuel Barroso şi cu preşedintele Consiliului European Herman van Rompuy.

În cursul vizitei, şeful statului bulgar mai are programată o întâlnire cu Kristalina Gheorgieva, comisar european pentru ajutor umanitar.

Joi după-amiază, Plevneliev se va întâlni cu bulgarii care lucrează în instituţiile UE.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor