Maşina i-a fost "vandalizată" peste tot pe ea fiind lipite numeroase "bancnote" pe care era tipărit chipul său. Ministrul a mai acuzat şi luneta spartă, deşi dintr-o filmare reiese ca şi-a spart-o singur, când a trântit portiera nervos.
Nouă persoane identificate după incidentul "agresării" ministrului Culturii
alte articole
Nouă persoane au fost identificate după incidentul de joi seară din Centrul Istoric, în care opozanţi ai proiectului minier de la Roşia Montană l-au "agresat" pe ministrul Daniel Barbu, două dintre acestea fiind audiate, iar celelalte şapte vor fi citate să dea declaraţii.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Emilia Mihai, a declarat vineri, că bărbatul care a spart luneta maşinii în care se afla ministrul Culturii şi o altă persoană au fost audiaţi la Secţia 10 Poliţie joi seară, aceştia fiind găsiţi de poliţişti în zona în care s-a produs incidentul. De asemenea, joi seară a fost audiat şi şoferul ministrului Culturii, transmite Mediafax.
Alte şapte persoane care se pare că au participat la incident urmează să fie citate şi audiate de poliţişti. Totodată, în cursul zilei de vineri urmează să fie audiaţi aproximativ 40 de martori, a precizat Emilia Mihai.
Potrivit anchetatorilor, luneta autoturismului în care se afla ministrul Daniel Barbu a fost spartă de o singură persoană, care s-a urcat pe maşină şi a lovit geamul cu pumnul.
Emilia Mihai a mai spus că faptele celor care l-au agresat pe ministrul Culturii nu au fost încă încadrate legal, urmând ca, împreună cu procurorii, să stabilească pentru ce infracţiuni vor fi cercetaţi aceştia.
Daniel Barbu a participat, joi seară, la evenimentul "Cafeneaua critică", de la ora 19.00, în Club A. Câteva zeci de manifestanţi veniţi la local au întrerupt dezbaterea, au desfăşurat pancarte în jurul lui Barbu şi au aruncat înspre acesta cu bancnote false, pe care era tipărit portretul lui. Tot ei i-au întins lui Barbu o pungă cu monede şi l-au huiduit, întrebându-l "Câţi bani ţi-ai luat?".