Noua Constituţie siriană a fost aprobată de 89,4% dintre alegători

Epoch Times România
27.02.2012

Noua Constituţie siriană a fost aprobată de 89,4% dintre alegătorii care s-au pronunţat la referendumul derulat duminică în Siria, a anunţat luni televiziunea siriană.

Potrivit autorităţilor, rata de participare la referendum a fost de 57,4%.

Principala schimbare în noul proiect de lege fundamentală permite înfiinţarea de noi partide politice.

Partidul Baas a preluat puterea în ţară în 1963.

Documentul fixează şi vârsta minimă la care o persoană poate deveni preşedinte la 40 de ani, faţă de 34 în prezent.

Când Bashar al-Assad i-a urmat la preşedinţie tatălui său Hafez, în 2000, avea 34 de ani, iar Constituţia a fost amendată pentru a-i permite să devină şeful statului.

Între timp, forţele guvernamentale au continuat să bombardeze mai multe zone din provincia Homs, din centrul ţării, a anunţat Observatorul sirian pentru drepturile omului.

Potrivit organizaţiei, peste 7.700 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma înăbuşirii violente a protestelor prodemocraţie care au început în martie 2011.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor