Nou serviciu guvernamental de livrare. Cetăţenii R. Moldova vor putea primi acasă actele solicitate de la instituţiile de stat
alte articole
Cetăţenii Republicii Moldova vor putea primi la locul de reşedinţă acte şi alte documente solicitate de la instituţiile de stat, prin intermediul unui nou serviciu guvernamental de livrare (denumit MDelivery), care va fi dezvoltat în baza Conceptului aprobat de Guvern miercuri, 25 august.
Viceprim-ministrul pentru digitalizare, Iurie Ţurcanu, a menţionat că proiectul are drept scop oferirea autorităţilor, instituţiilor publice şi prestatorilor de servicii publice, o soluţie tehnică eficientă, fiabilă şi modernă, care urmează a fi utilizată în calitate de mecanism unic de livrare fizică a rezultatelor prestării serviciilor publice către beneficiari.
Platforma informaţională MDelivery va fi dezvoltată prin conexiunea a trei subiecţi: prestatorul serviciului public, în calitate de expeditor, beneficiarul serviciului public, în calitate de destinatar al livrării, şi furnizorul de servicii poştale.
Această platformă va diminua costurile pentru toate cele trei părţi implicate şi va eficientiza procesul de livrare a rezultatului serviciului public spre beneficiar.
Prim-ministrul Natalia Gavriliţa a solicitat instituţiilor responsabile să asigure dezvoltarea acestui serviciu cât de curând posibil, pentru a oferi cetăţenilor R. Moldova, inclusiv celor din diaspora, posibilitatea de a recepţiona rezultatele serviciilor publice (acte, certificate etc.) la locul de aflare a acestora.
„Acest Concept este important în special pentru cetăţenii din diaspora, care vor putea beneficia de livrarea serviciilor publice fără a se deplasa la distanţe mari, pentru a se prezenta la ambasade”, a adăugat Natalia Gavriliţa.
Dezvoltarea şi menţinerea funcţionalităţii serviciului guvernamental de livrare (MDelivery), pentru primul an de implementare (anul 2021), se va realiza din mijloacele Proiectului „Modernizarea serviciilor guvernamentale”.
Costurile anuale pentru administrarea serviciului MDelivery se estimează la circa 400 mii lei şi vor fi acoperite din contul bugetului de stat, prin finanţarea centralizată a Instituţiei publice „Agenţia de Guvernare Electronică” pentru anul 2022.