Norica Nicolai: PNL este împotriva insolvenţei precipitate a companiilor media

Norica Nicolai, PNL (Epoch Times România)
Epoch Times România
06.10.2013

Vicepreşedintele PNL Norica Nicolai a declarat, sâmbătă, la Suceava, că liberalii nu sunt de acord ''cu insolvenţa precipitată a companiilor de media'' şi că se impune o intervenţie a Avocatului Poporului.

''Ieri, în dezbaterea publică, a reieşit că în România s-a adoptat o lege care pune într-o dificultate extremă, într-o discriminare extremă presa. Este vorba despre Legea insolvenţei. Este marea victorie a noastră ca, în 23 de ani, suntem liberi să ne spunem opiniile, suntem liberi să gândim într-un fel şi cred că această libertate merită, cu orice preţ, apărată. De aceea, vă spun categoric, alături de preşedintele Crin Antonescu, că nu putem fi de acord cu acest derapaj democratic care înseamnă insolvenţa precipitată a companiilor de media şi ne vom bate ca aceste texte să dispară, pentru că, dacă nici măcar nu vom mai avea voie să vorbim într-o ţară, de aici până la a nu avea voie să gândeşti, să faci şi să acţionezi, ştiţi foarte bine, mulţi dintre dumneavoastră, că paşii nu sunt prea lungi'', a afirmat Nicolai.

Ea a precizat că trebuie ''păzită democraţia'' şi se impune intervenţia Avocatului Poporului: ''Trebuie să spunem lucrurilor pe nume. Asta este vocaţia democratică a PNL. Trebuie să spunem că nu e normal să te imixtionezi în Justiţie, oricine ai fi, preşedinte sau prim-ministru. Trebuie să spunem că nu e normal să măreşti taxe şi impozite, oricine ai fi, ministru sau prim-ministru. Trebuie să spunem că nu este normal să adopţi legi în care libertatea presei să fie îngrădită. A tăcea atunci când lucrurile nu merg bine înseamnă complicitate şi complicitatea dezonorează''.

Vicepreşedintele PNL consideră că România trebuie pregătită pentru anul 2014, iar guvernarea ar treui să se facă nu doar în perspectiva ciclurilor electorale, ci pentru viziune şi continuitate.

''Am încredere în miniştrii noştri şi sper ca ei să reuşească să-şi onoreze mandatul şi programul de guvernare, pentru că, în acest partid, la congresul pe care l-am avut în acest an, am luat, după părerea mea, o decizie istorică. Miniştrii noştri trebuie să acţioneze în interesul partidului, cu mandat de la partid, şi nu-mi doresc miniştrii care să vină cu legi şi ordonanţe înainte de dezbaterea publică şi înainte de dezbaterea în partid, pentru că nimeni nu poate pretinde că deţine monopolul adevărului'', a subliniat Nicolai.

Norica Nicolai a participat, sâmbătă, la Conferinţa teritorială judeţeană de alegeri a Flialei PNL Suceava.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor