Noile legi absurde ale talibanilor interzic femeilor să privească bărbaţii, să cânte în public şi să călătorească singure
La puţin peste trei ani de la preluarea puterii în urma retragerii militare dezastruoase a SUA din Afganistan, guvernul taliban a emis primele sale legi oficiale privind moravurile, care includ numeroase restricţii severe asupra comportamentului femeilor, alături de reguli sociale mai largi, relatează Zero Hedge.
„Inshallah [dacă Dumnezeu vrea - n.tr.], vă asigurăm că această lege islamică va fi de mare ajutor în promovarea virtuţii şi eliminarea viciilor”, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Ministerului pentru Propagarea Virtuţii şi Prevenirea Viciilor, Maulvi Abdul Ghafar Farooq. Talibanii au creat ministerul după ce au preluat controlul asupra ţării, iar acesta este principalul responsabil pentru aplicarea legii prin avertismente şi arestări.
Cuprinzând 114 pagini şi 35 de articole, noul set de legi a fost publicat miercuri, după ce a fost aprobat de liderul suprem al Afganistanului, Hibatullah Akhundzada.
În ceea ce priveşte femeile, articolul 13 prevede că trupurile acestora trebuie să fie acoperite cu un văl ori de câte ori se află în public, pentru a evita tentaţia sau ispitele. Acesta stipulează că acoperirea trebuie să fie groasă, largă şi lungă, potrivit unui raport Associated Press.
Pentru a preveni coruperea femeilor, acoperirea este obligatorie de fiecare dată când acestea se află în prezenţa bărbaţilor sau a femeilor nemusulmane. În prezent, este oficial ilegal ca femeile să privească bărbaţii, cu excepţia cazului în care aceştia sunt soţi sau rude de sânge; de asemenea, bărbaţilor le este interzis să privească femei care nu le sunt rude. Femeilor le este interzis să îşi facă auzită vocea cântând sau citind cu voce tare în public. În 2022, talibanii au interzis fetelor să frecventeze şcolile secundare şi universităţile.
Conform articolului 19, femeilor nu le este permis să călătorească singure, iar bărbaţii şi femeile care nu sunt rude trebuie să fie separaţi. Pasagerii şi transportatorii lor sunt obligaţi să se roage la intervalele cerute. De asemenea, este ilegal să se publice imagini cu fiinţe vii. Pe lângă interzicerea practicilor care intră în conflict cu legea islamică, Ministerul pentru virtute şi moravuri din Afganistan este însărcinat cu promovarea celor „cinci piloni ai islamului”:
- Shahada (Credinţa)
- Salah (Rugăciunea)
- Zakat (Milostenia)
- Sawm (Postul în timpul lunii sfinte Ramadan)
- Hajj (Pelerinajul la Mecca)
La începutul acestei luni, Afganistanul a comemorat trei ani de la retragerea SUA prin parade militare care au prezentat arsenalul enorm moştenit de talibani, incluzând elicoptere Black Hawk, avioane de atac A-29 Super Tucano, vehicule blindate Humvee şi alte 600.000 de arme, precum lansatoare de grenade, mitraliere şi puşti.
Odată cu impunerea oficială a noilor legi privind moravurile, femeile din Afganistan se află din nou în situaţia în care erau înainte de invazia şi ocupaţia de zeci de ani a SUA, care au costat vieţile a 2.448 de membri ai serviciilor americane şi o sumă uluitoare de 2,3 trilioane de dolari. Pe lângă cei peste 150.000 de morţi afgani - dintre care doar o treime erau presupuşi „băieţi răi” - ţara a rămas într-o situaţie mai gravă din multe puncte de vedere, cum ar fi malnutriţia infantilă şi nivelurile de sărăcie mult mai ridicate.
Între timp, după cum a remarcat Andrew Korybko în profilul său despre Afganistan, cu ocazia celei de-a treia aniversări a revenirii talibanilor la putere, sancţiunile americane „împiedică redresarea socio-economică a ţării...[cu] speranţa că, într-o zi, condiţiile de viaţă dificile... ar putea da naştere la o rebeliune care ar putea ameninţa controlul talibanilor”.
Nu există un termen succint pentru victimizarea civililor în vederea atingerii unor obiective politice? În orice caz, poate că „Operaţiunea Libertate de lungă durată” ar fi trebuit să se numească „Operaţiunea Suferinţă de lungă durată”.