Noaptea lungă a filmelor scurte

În noaptea dinspre 23 spre 24 iunie, între orele 20.00 şi 5.00, Biblioteca Naţională a României a găzduit a patra ediţie a evenimentului cultural „Noaptea lungă a filmelor scurte”, organizat de Asociaţia Oricum, în parteneriat cu Feeder.ro, în cadrul programului ShortsUp. Evenimentul a avut loc concomitent şi la Cluj-Napoca, Timişoara, Braşov şi Sibiu.
Manifestarea a început cu un concert live a cunoscutei trupe „The Mono Jacks” care a cântat împreună cu câţiva invitaţi speciali. Apoi, toată noaptea a fost dedicată filmelor premiate la Oscar, Berlin, Bafta, Tribeca, Clermont-Ferrande şi Sundance, difuzate pe faţada impozantei clădiri care este Biblioteca Naţională a României.
A fost o impresionantă afluenţă de public, care nu a fost deloc dezamăgit, ci dimpotrivă, a urmărit cu toată atenţia filmele premiate, despre care, desigur, va discuta multă vreme de acum înainte.