Nicuşor Dan: E un act de curaj pentru cineva să fie azi ministru al Educaţiei

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, joi, la Digi24, că sistemul de Educaţie este subfinanţat, nu există motivaţie şi, astfel, e un act de curaj pentru cineva să fie ministru.
„Evident că nu e bine [că de o lună nu avem un ministru al Educaţiei n.r.] şi, ca să fim foarte direcţi, e un act de curaj pentru cineva care să fie ministru al Educaţiei. Asta, pentru că este un sistem subfinanţat de ani de zile, nu există o motivaţie proporţională pentru ca oamenii să intre în sistemul de Educaţie, care să fie proporţională cu responsabilităţile şi cu alte opţiuni pe care ei le găsesc pe piaţa muncii. Suntem după o jumătate de an de la o diminuare a banilor care s-au dus în sistemul de Educaţie, sunt multe probleme care vin din vechime, suprapunerea dintre programele şcolare şi ceea ce viaţa reală, piaţa muncii”, a afimat preşedintele României.
Întrebat dacă fostul ministru al Educaţiei Daniel David a greşit în perioada mandatului său, preşedintele a spus că „putem să analizăm diverse măsuri, e şi făcută în parte analiza, o să avem întâlniri cu sindicatele, cu cifrele pe masă... ”, adăugînd că „tot timpul, când iei decizii în regim de urgenţă faci şi greşeli”.
„Nu aş vrea să discut acum, mai ales că vreau să am opinia oamenilor din sistem. Când am fost cu acest risc, cu cheltuielile, acum 7 luni, s-au luat nişte măsuri într-un termen foarte scurt. La Educaţie a fost termenul cel mai scurt, pentru că urma să înceapă şcoala şi măsurile s-au luat într-o lună, o lună şi jumătate şi, bineînţeles, atunci când lucrezi în regim de viteză faci şi greşeli”, a conchis preşedintele.