Nicuşor Dan, despre descinderea-surpriză la CSM: Am văzut că unii aveau aşteptarea să mă duc să fac scandal, să spun că nu funcţionează justiţia

Preşedintele Nicuşor Dan a explicat, luni, într-un interviu pentru Euronews, motivul din spatele prezenţei-surpriză la şedinţa Consiliului Superior al Magistraturii.
Întrebat despre vizita surpriză la CSM şi la ce s-a referit când a spus că sistemul judiciar este despre echilibru şi nu despre cercetări de dragul cercetării şi dacă a fost surprins că nu i-a adresat nimeni nicio întrebare la final, Nicuşor Dan a răspuns:
"În primul rând, că am văzut şi eu dezbaterea într-un anumit spectru al societăţii care avea aşteptarea să mă duc acolo, să fac un scandal, să spun că nu funcţionează sistemul de justiţie.
Şi acum... Să luăm lucrurile pe rând.
În primul rând, în democraţie, cetăţenii au mereu dreptate. Faptul că, în momentul ăsta, dacă întrebi cetăţenii şi 22-25 la sută spun că au încredere în justiţie, restul spun că nu au, asta înseamnă că sistemul de justiţie are nişte probleme. E o realitate.
Acum, întrebarea este cum corectezi această situaţie? Cu încă un scandal sau lucrând cu paşi concreţi, efectiv, pentru a remedia nişte tipuri de probleme? Şi eu cred că societatea noastră nu mai are nevoie de încă un scandal, ci de discuţii cu cifre, argumente, ca să îmbunătăţească sau să scoată din nefuncţionare nişte organisme.
Eu nu m-am dus la CSM să... mărturisesc că nu am încă analiza completă pe tot sistemul de justiţie, m-am dus acolo pentru că aveam o problemă concretă, procurori desemnaţi conform legii prin avizul obligatoriu al CSM pentru a cerceta alţi magistraţi, era o problemă persistentă, erau 14 locuri desemnate în această secţie specială în cadrul Parchetului General, din care doar 3 ocupate şi e evident că doar 3 oameni nu pot face munca a 14, şi nu am văzut mari cazuri de magistraţi cercetaţi în ultimii ani.
Şi pe chestiunea asta eu văd 2 paşi înainte, mici, dar pe care i-am făcut. Am văzut o mare cercetare la Constanţa, cu doi procurori de rang înalt cercetaţi cu suspiciuni de corupţie, iar în acea şedinţă de la CSM au fost desemnaţi încă 2 procurori, deci acum nu mai avem 3 din 14, ci 5 din 14 şi discuţia e în curs pentru a ajunge la schema completă.
Deci m-am dus acolo, am stat 10 minute, după plecarea mea s-a votat acel pas intermediar şi discuţia pe care am avut-o în acele 10 minute a fost întrebarea dintre parchet şi poliţia judiciară, o chestiune care preocupă sistemul judiciar de 20 de ani şi discuţia a fost că eu susţin şi că, în dezbaterile cu noul guvern, punctul meu de vedere va fi ca o parte din poliţia judiciară să treacă în subordinea parchetelor, astfel încât să eficientizăm munca procurorilor.
Una peste alta, când faci nişte paşi înainte, e un lucru bun."