Nicolae Timofti le-a cerut liderilor AIE să găsească soluţii pentru depăşirea impasului politic
Preşedintele R. Moldova, Nicolae Timofti, a susţinut sâmbătă a conferinţă de presă, în cadrul căreia le-a cerut liderilor partidelor de guvernare să negocieze şi să găsească soluţii pentru a depăşi impasul politic şi a găsi un consens, relatează UNIMEDIA.
„Am primit asigurări că în timpul apropiat, cele trei componente din coaliţia de guvernare vor reveni la masa de negocieri pentru a identifica soluţii pentru situaţia creată. am încredere că dincolo de viziunile lor divergente, vor şti să găsească un consens care să fie în interesul ţării”, a declarat Timofti.
„Am vorbit în ultimele zile cu mai mulţi politicieni europeni care mi-au transmis aşteptarea lor: de a rămâne o ţară stabilă, cu reflexe democratice. Aştept acest lucru, în primul rând, de la principalele partide din Republica Moldova, care au reprezentare parlamentară. Am avut discuţii separate cu liderii Alianţei, pe care i-am îndemnat să găsească o soluţie pentru ca ţara să aibă în continuare o guvernare funcţională. Avem nevoie de aceasta pentru a putea pune în aplicare reformele pe care le-am început. Trebuie să recunoaştem importanţa momentului istoric şi să ne ridicăm la nivelul aşteptărilor poporului”, a adăugat şeful statului.
Preşedintele a mai spus că urmează să aibă o întrevedere comună cu cei trei lideri ai Alianţei, posibil săptămâna viitoare. „Sper că vor ajunge la un comun acord şi se vor gândi la interesele ţării. Ei au nevoie de timp ca să analizeze situaţia, în partid, în cadrul fracţiunii. După care ne vom întâlni încă odată, împreună, de-acum toţi patru. Sper la un dialog săptămâna viitoare”, a adăugat Timofti, precizând că este gata la un dialog şi cu opoziţia.
Totodată, preşedintele Nicolae Timofti a avut o întrevedere cu premierul Vlad Filat, potrivit unui comunicat al preşedinţiei. Cei doi au discutat despre activitatea curentă a Guvernului, iar şeful statului a accentuat necesitatea ca liderii Alianţei să găsească soluţii pentru depăşirea impasului politic.
Preşedintele Timofti i-a cerut premierului să asigure funcţionalitatea tuturor ministerelor şi departamentelor guvernamentale, astfel încât acestea să nu fie afectate de disputele politice din cadrul Coaliţiei de guvernământ. La rândul său, Filat l-a asigurat pe preşedinte că toate instituţiile subordonate Executivului funcţionează în regim normal şi că ele nu vor fi influenţate de circumstanţele politice actuale.
„Timofti a reiterat că este necesar ca în cadrul Alianţei pentru Integrare Europeană să fie continuate discuţiile în vederea identificării unei soluţii pentru situaţia creată şi stabilirii unui consens în interesul ţării”, se menţionează în comunicat.
Oficialii au discutat, de asemenea, despre evoluţia procesului de integrare europeană şi au revizuit următoarele acţiuni ce urmează a fi întreprinse în acest sens.