Nicolae Timofti a avut joi o întrevedere cu senatorii americani
alte articole
Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a avut joi, la Reşedinţa de stat, o întrevedere cu senatorii americani John mccain, John Hoeven, John Barrasso şi Ron Johnson, aflaţi în vizită în Moldova, informează Moldpres citând Serviciul de presă al instituţiei prezidenţiale.
Şeful statului a salutat prezenţa la Chişinău a legislatorilor americani, subliniind că dezvoltarea dialogului strategic moldo-american reprezintă o prioritate a politicii externe a Republicii Moldova. Nicolae Timofti a reiterat ataşamentul autorităţilor de la Chişinău faţă de valorile unei societăţi libere şi democratice.
În cadrul întrevederii, preşedintele Nicolae Timofti şi-a exprimat îngrijorarea faţă de climatul de insecuritate instalat în regiune în urma evoluţiilor din Ucraina.
Şeful statului s-a referit în context la situaţia din raioanele de est ale Republicii Moldova: „Formatul actual de negocieri în formatul 5 2 pentru reglementarea conflictului transnistrean s-a dovedit ineficient. Cred că este oportun să examinăm posibilitatea de a modifica acest mecanism cu scopul de a eficientiza tratativele”, a spus Nicolae Timofti.
Senatorul republican John mccain a declarat că Statele Unite ale Americii vor întreprinde acţiunile necesare pentru a asigura suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova şi libertăţile cetăţenilor.
„Republica Moldova poate conta pe sprijinul SUA. Senatul american va promova legi prin care să diversifice şi să intensifice ajutorul acordat Republicii Moldova pentru consolidarea instituţiilor democratice, promovarea libertăţii presei şi ridicarea nivelului de trai al populaţiei”, a spus John mccain.
John mccain a salutat aspiraţiile de integrare europeană ale Republicii Moldova, subliniind că fiecare stat are dreptul suveran de a-şi decide viitorul.
Senatorul John Hoeven a relevat importanţa combaterii corupţiei şi asigurării unui cadru legal bine definit şi corect pentru desfăşurarea afacerilor şi atragerea investitorilor străini.
Senatorul Ron Johnson a încurajat acţiunile autorităţilor de la Chişinău în vederea asigurării securităţii energetice a ţării. „SUA vor oferi gaz lichefiat statelor din această regiune pentru a reduce dependenţa acestora faţă de furnizorii de energie din Est”, a menţionat senatorul John Barrasso.
În finalul întrevederii, preşedintele Nicolae Timofti s-a arătat satisfăcut că a găsit înţelegere la partenerii americani cu privire la toate temele de interes ale Republicii Moldova.
Şi Andrian Candu a spus că autorităţile de la Chişinău apreciază suportul acordat de SUA ţării şi vizita senatorilor americani la Chişinău care, potrivit vicepreşedintelui Legislativului, este una importantă. Candu a adăugat că a discutat cu oficialii americani despre evoluţiile din regiune şi despre angajamentele asumate de guvernare în procesul de integrare în UE.
Precizăm că John mccain împreună cu alţi trei senatori americani - John Barrasso, John Hoeven şi Ron Johnson, au efectuează joi o vizită în Republica Moldova. În cadrul acesteia, oficialii au avut, în particular, întrevederi cu Prim-ministrul Iurie Leancă, Preşedintele Nicolae Timofti şi cu un grup de deputaţi.